Confidenţialitate

MAE: Avertizări de vreme rea în Bulgaria și Grecia

Ministerul Afacerilor Externe îi informează pe românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria că, potrivit datelor transmise de Institutul de Meteorologie şi Hidrologie din ţara vecină, în perioada 21 – 22 martie o parte însemnată a teritoriului va fi afectată de căderi abundente de precipitaţii sub formă de ploi şi ninsoare, fiind emis un cod galben în acest sens.

Ploi și ninsori sunt prognozate pentru regiunile Vidin, Montana, Vraţa, Loveci, Plovdiv, Pazardjik, Kârdjali şi Blagoevgrad. Precipitaţiile sub formă de ploaie se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare. Căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare sunt anunțate în regiunile Smolyan, Pernik, Kiustendil, Sofia-regiune şi Sofia. Stratul de zăpadă format va avea maximum 20 cm.

Ministerul recomandă cetăţenilor români să urmărească cu atenţie situaţia din zonele respective, iar şoferii să conducă preventiv, cu viteză adecvată şi să aibă autovehiculele echipate pentru circulaţie pe drumurile publice în condiţii de iarnă, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnalele organelor de control aflate la faţa locului. Pe perioada instituirii codurilor de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere din cauza formării troienelor de zăpadă sau a vizibilităţii reduse în condiţii de viscol.

„Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel: cu privire la regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei ”Vămi” din Bulgaria – www.customs.bg; cu privire la e-vigneta şi sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg; cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg; cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei ”Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop”, mai indică sursa citată.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

MAE mai recomandă consultarea paginilor de Internet www.mae.ro/node/51904, http://sofia.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.eu/, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Totodată, Grecia se află  sub un front atmosferic de vreme rea, caracterizată de precipitaţii însemnate, furtuni, intensificări ale vântului şi ninsori pe arii relativ extinse.

Astfel, duminică, 21 martie 2021, vot fi ploi abundente şi furtuni în Insulele Ionice, Epir (îndeosebi dimineaţa şi după-amiaza), Tesalia, Sporade, Insulele Mării Egee de Nord-Est, temporar în Macedonia şi Tracia, ninsori abundente la nivel local, în zonele muntoase din Epir şi Macedonia de Vest, arată MAE, într-un comunicat de presă.

Todată luni, 22 martie 2021, vor fi precipitaţii puternice şi furtuni în vestul, centrul şi nordul ţării, ninsori abundente în zonele muntoase din regiunea continentală a R. Elene şi în zonele semi-muntoase din nord-vestul ţării.

„Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076”, arată sursa citată.