Confidenţialitate

Madrid: Mii de oameni au protestat aseara

Mii de oameni au ieşit aseara pe străzile Madridului pentru a-si exprima nemultumirea fata de politica de austeritate a guvernului.

Protestatarii au cerut relaxarea măsurilor care au adus la sărăcirea multor spanioli.

Manifestanţii i-au solicitat premierului Mariano Rajoy mai multe fonduri pentru Sănătate şi Educaţie.

Venit la putere la sfârşitul lui 2011, guvernul Rajoy a supus Spania unor măsuri de austeritate fără precedent, iar populaţia a făcut sacrificii dureroase. Ţara se află în pragul unei crize sociale, cu o rată a şomajului de peste 27 la sută.

Guvernul de la Madrid a adoptat programe dure de austeritate, care prevăd creşterea taxelor, diminuarea ajutoarelor sociale şi a salariilor din sectorul public, precum şi concedieri. Totul pentru a-şi reduce deficitul public.