Confidenţialitate

Madonna, la aniversare

Supranumită Regină a muzicii pop, Madonna Louise Veronica Ciccone s-a născut la 16 august 1958, la Bay City, Michigan, SUA şi a copilărit la Pontiac, o suburbie a oraşului Detroit.

Madonna este cântăreaţă, actriţă, producătoare şi compozitoare de muzică pop, câştigătoare a multor premii Grammy, laureată a Globului de Aur. Este una dintre cele mai apreciate artiste la nivel mondial, nu doar prin muzica şi stilul său inconfundabile, dar şi prin show-urile pe care le realizează la orice concert.

A început să ia lecţii de dans la vârsta de 14 ani, avându-l ca profesor pe Chrystopher Flynn. A frecventat cursurile şcolii Rochester Adams High School, unde s-a remarcat prin rezultatele şcolare şi ca membră a echipei de majorete. A încheiat studiile preuniversitare în 1976, iar în 1978 a intrat la Facultatea de Dans din Michigan. În anul următor, s-a mutat în New York, cu intenţia de a începe o carieră de dansatoare, potrivit portalului The Famous People.

În 1982, a creat formaţia muzicală Breakfast Club, în cadrul căreia a fost bateristă şi cântăreaţă. După ce a plecat din trupă, a început un nou proiect, botezat Emmy. În acelaşi an, o înregistrare demonstrativă a Madonnei a ajuns la un producător al casei de discuri Sire Records, iar după puţin timp a fost lansată piesa “Everybody”, primul single al artistei.

La scurt timp, au fost lansate piesele “Burning Up” şi “Holiday”, cel din urmă fiind primul ei single care a intrat în topul Billboard Hot 100. În anul următor a apărut albumul de debut, ”Madonna”, de pe care cântăreaţa a mai lansat două single-uri: “Borderline” şi “Lucky Star”.

Cel de-al doilea material discografic, ”Like a Virgin”, a fost lansat în 1984 şi a devenit primul său album clasat pe locul întâi în SUA. Piesa care dă titlul albumului a rămas timp de 6 săptămâni în Billboard Hot 100 pe locul 1, devenind primul ei hit în clasamentul american. Albumul a mai produs trei hituri de top 5: “Material Girl”, “Angel” şi “Dress You Up”. ”Like a Virgin” a fost numit de National Association of Recording Merchandisers şi Rock and Roll Hall of Fame ca fiind unul din cele “200 albume decisive ale tuturor timpurilor”. În acelaşi an a plecat într-un turneu nord-american, ”The Virgin Tour”.

În 1986, a apărut discul ”True Blue”, care includea piesele “Papa Don’t Preach”, “Live to Tell” şi “Open Your Heart”, şi care a devenit cel mai bine vândut album al Madonnei din toate timpurile – peste 19 milioane de exemplare comercializate internaţional. Albumul a ajuns pe prima poziţie în 28 de ţări, fapt catalogat de Cartea Recordurilor ca fiind ”fără precedent”. Single-ul “La Isla Bonita” s-a bucurat de un succes uriaş, în special în Europa, ocupând locul 1 în Austria, Elveţia, Franţa, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precizează site-ul www.thefamouspeople.com.

În 1989, a fost lansat discul ”Like a Prayer” care a ajuns pe primul loc în clasamentul albumelor din America, Madonna devenind astfel primul artist cu trei albume de studio consecutive clasate pe locul 1 în Billboard 200, după seria de opt produsă de Rolling Stones între 1971-1981. De pe album au fost promovate şase piese: “Like a Prayer” a ajuns pe locul întâi în 15 state, inclusiv Australia, Canada, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii, în primele două fiind cel mai de succes cântec al anului. “Express Yourself” a fost al doilea extras single şi a primit recenzii pozitive. “Cherish” a atins a doua poziţie a clasamentului Billboard Hot 100, devenind al 16-lea hit consecutiv de top cinci al solistei. “Dear Jessie” a fost lansat în Europa iar “Keep It Together” în America de Nord, devenind hituri de top 10.

Piesa dance “Vogue”, devenită unul dintre cele mai mari hit-uri ale cântăreţei, precum şi al muzicii pop în general, a fost cel mai bine vândut extras pe single al anului 1990, fiind comercializat în peste două milioane de exemplare internaţional. Videoclipul, realizat alb-negru, este un tribut adus perioadei “de aur” a Hollywood-ului, muziciana imitând mai multe vedete, precum Greta Garbo, Marilyn Monroe, Marlene Dietrich, Katharine Hepburn, Jean Harlow şi Bette Davis. Din aprilie până în august 1990, Madonna a susţinut un turneu mondial, ”Blond Ambition Tour”, care a cuprins America de Nord, Europa şi Japonia.

 

La sfârşitul anului 1991, Madonna şi-a lansat primul disc de colecţie, ”The Immaculate Collection”, care conţine 17 piese, dintre care 15 deja binecunoscute şi două noi – “Justify My Love” şi “Rescue Me”.

Pe 20 octombrie 1992, Madonna lansează al şaselea album de studio, ”Erotica”. Pentru a-l promova, cântăreaţa a pornit într-un nou turneu, intitulat ”The Girlie Show”. În 1994 Madonna aduce publicului un nou album, ”Bedtime Stories”, de pe care sunt extrase piesele de succes ”Secret” şi ”Take a Bow”. Ambele au intrat în top 3 în Statele Unite.

În 1995, apare ”Something to Remember”, care cuprinde cele mai faimoase balade ale Madonnei şi piese noi precum ”I Want You”, cover după Marvin Gaye, ”You’ll See” şi ”One More Chance”. Albumul a fost vândut în aproximativ 8 milioane de copii în toată lumea.

După puţin timp, Madonna joacă în filmul care i-a marcat cariera, ”Evita”, unde o interpretează pe prima doamnă argentiniană Eva Perón. Madonna a câştigat Globul de Aur pentru interpretarea sa. De pe albumul care a însoţit filmul, Madonna a lansat trei melodii – ”You Must Love Me”, ”Don’t Cry for Me Argentina” şi ”Another Suitcase in Another Hall”.

După trei ani în care nu a lansat niciun album de studio nou, în 1998 Madonna a revenit cu un stil nou, cu influenţe de muzică electronică. ”Ray of Light” a fost albumul cel mai bine primit de critică după ”Like a Prayer”. Cu acest album, Madonna a câştigat trei premii Grammy. De pe acest album s-au remarcat hiturile ”Frozen” şi ”Ray of Light”, ambele intrând în topurile din întrega lume, inclusiv Australia, Canada, SUA şi Marea Britanie. De pe album au mai fost promovate piesele ”The Power of Good-Bye” şi ”Nothing Really Matters”.

În 1999 Madonna lansează ”Beautiful Stranger”, cântecul ajungând pe poziţia 19 în topurile americane, iar în 2000 apare ”Music”, piesa care dă titlul albumului devenind No.1 în Billboard Hot 100 al Madonnei. În 2001 Madonna pleacă în turneul mondial ”Drowned World Tour”, care a promovat ultimele două albume, ”Ray of Light” şi ”Music”. Turneul a fost lansat pe DVD în noiembrie 2001 pentru a coincide cu lansarea celui de-al doilea ”greatest hits”, GHV2. Spre sfârşitul anului 2002 a lansat hit-ul ”Die Another Day”, nominalizat la Globurile de Aur pentru ”Cel mai bun cântec original”.

 

În 2003, Madonna lansează ”American Life”, un album cu un mesaj politic care promova ideea anti-război. Anul următor, în 2004, Madonna pleacă într-un turneu mondial, ”Re-Invention Tour”, pentru a promova albumul ”American Life”. În ianuarie 2005, cântăreaţa interpretează un cover după piesa ”Imagine” a lui John Lennon, la un concert de caritate, care strângea bani pentru victimele tsunami-ului din Asia. În acelaşi an, Madonna a lansat albumul câştigător al unui premiu Grammy ”Confessions on a Dance Floor”, unul dintre cele mai bune albume ale sale. Apărut într-un stil dance cu influenţe retro, primul single, ”Hung Up”, amintea de marele succes din anii ’70 al formaţiei ABBA, ”Gimme Gimme Gimme”, atingând primele locuri în topurile muzicale din 45 de ţări (inclusiv Romania) – un record absolut.

Madonna a interpretat noul său single, ”Hung Up” în premieră, la gala premiilor MTV Europa de la Lisabona. Un an mai târziu, Madonna a lansat al doilea single de pe albumul ”Confessions on a Dance Floor”, intitulat ”Sorry”. Acesta a intrat în UK Official Charts direct pe locul 1.

În 16 mai 2007, Madonna a lansat o piesă în format digital, numită ”Hey You”, care a fost imnul concertelor Live Earth. Artista a interpretat ”Hey You” alături de alte trei cântece la concertul de caritate din Londra. În decembrie 2007, Madonna a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame. Ceremonia a avut loc pe 10 martie 2008.

Primul single de pe albumul ”Hard Candy” a fost ”4 Minutes”, pentru care Madonna a filmat un videoclip împreună cu Justin Timberlake şi Timbaland, devenit al 60-lea hit de top 10 al artistei, o performanţă mai mare decât a oricărei alte cântăreţe. Al doilea single de pe album a fost ”Give It 2 Me”, care a devenit un succes de top 10 în majoritatea ţărilor în care a fost difuzat. La sfârşitul lunii august, Madonna a plecat în al şaptelea turneu mondial al său, intitulat ”Sticky & Sweet Tour”. Turneul a fost efectuat în Europa, America de Nord şi America de Sud şi a devenit, potrivit Live Nation, cel mai de succes turneu al unui artist solo, reuşind să stabilească recorduri de audienţă pe Stadionul Wembley, în peninsula Iberică, în Muntenegru, Elveţia dar şi pe Madison Square Garden.

La 2 martie 2009, Madonna a primit premiul ”Japan Gold International Artist of the Year” din partea RIAJ pentru vânzările albumului ”Hard Candy”. În aprilie acelaşi an, Madonna a donat 500.000 dolari americani victimelor cutremurului din L’Aquila, Italia. În urma cutremurului devastator ce a afectat Haiti în ianuarie 2010, solista a donat 250.000 de dolari americani victimelor, interpretând apoi ”Like a Prayer” în timpul teledonului organizat de Wyclef Jean. În aceeaşi lună, Madonna a confirmat că s-a întors în studioul de înregistrări pentru a înregistra piese cu Paul Oakenfold pentru o compilaţie de hituri. Acest album, intitulat ”Celebration”, conţine 34 dintre hiturile solistei, începând cu prima piesă lansată, ”Everybody”. În luna iunie, Madonna a fost numită de revista Forbes a treia cea mai ”puternică” vedetă, după Angelina Jolie şi Oprah Winfrey.

În martie 2011, a lansat al treilea album live, ”Sticky & Sweet Tour”.

În luna februarie 2012, Madonna a fost invitatul special în pauza Super Bowl, tot atunci lansând primul single de pe al 12-lea album solo, ”MDNA”, intitulat “Give Me All Your Luvin'”.

În 2015, apare albumul “Rebel Heart”, care a fost nominalizat la Premiul Echo pentru cea mai bună artistă rock/pop.

În iunie 2019, Madonna lansează Madame X, al 14-lea disc de studio, promovat prin duetul cu artistul columbian Maluma, cântec intitulat “Medellín”.

Discul a debutat pe prima poziție în clasamentul vânzărilor din SUA.

Madonna a vizitat România în 2009, în timpul celei de-a doua părţi a turneului ”Sticky & Sweet”. Concertul s-a desfășurat, la 26 august, în Parcul Izvor.

Pe lângă bogata carieră muzicală, Madonna are o bogată activitate cinematografică, de-a lungul anilor apărând în multe filme: “In Bed with Madonna” (1991), “A League of Their Own” (1992), “Dangerous Game” (1993), “Body of Evidence” (1993), “Four Rooms” (1995), “Blue in the Face” (1995), “Evita” (1996), “Will & Grace” (1998), “The Next Best Thing” (2000), “The Hire: Star” (2001), “Die Another Day” (2002), “Swept Away” (2002), “Celebrity Naked Ambition” (2003), “Arthur et les Minimoys” (2006), “The Force M.D.’s Relived” (2010), “Heaven Adores You” (2014), “The First Monday in May” (2016), “Strike a Pose” (2016) și “Jewel’s Catch One” (2016), amintește Cinemagia.