De luni, la Europa FM, cum prinzi Superstarul Zilei cu o piesă la radio, câștigi 100EURO pe loc!
Superstarul Zilei este anunțat în direct, în Deşteptarea, de Vlad, George și Luca, iar până la ora 19:00 aduce 100 EURO ascultătorilor fideli cum se aude la Europa FM cu o piesă.
Luni, 10 septembrie, Superstarul Zilei a fost Madonna.
Regina muzicii pop, Madonna, s-a născut la 16 august 1958, la Bay City, Michigan, SUA şi a copilărit la Pontiac, suburbie a oraşului Detroit. Pe numele complet Madonna Louise Veronica Ciccone, artista a devenit un simbol al muzicii pop și a stabilit noi standarde în industria muzicală prin piesele, videoclipurile și dansurile sale.
În 1982, a creat formaţia muzicală Breakfast Club, în cadrul căreia a fost bateristă şi cântăreaţă. După ce a plecat din trupă, a început un nou proiect, numit Emmy. În acelaşi an, o înregistrare demonstrativă a Madonnei a ajuns la un producător al casei de discuri Sire Records, iar după puţin timp a fost lansată piesa “Everybody”, primul single al artistei. La scurt timp, au fost lansate piesele “Burning Up” şi “Holiday”, cel din urmă fiind primul ei single care a intrat în topul Billboard Hot 100. În anul următor a apărut albumul de debut, ”Madonna”, de pe care cântăreaţa a mai lansat două single-uri: “Borderline” şi “Lucky Star”.
Ceea ce a urmat a fost o ascensiune rapidă pentru Madoona care a condus artista direct spre titlul de Regina muzicii pop.
Madonna a concertat în România pe 26 august 2009, în cadrul turneului ”Sticky & Sweet”, în Parcul Izvor din București.