Natalie Renee McIntyre, adică Macy Gray, pe numele de scenă, revine în final de toamnă în România pentru un recital de aproape două ore, care va include atât hiturile care au consacrat-o, precum ‘I try’, ‘Sweet Baby’, ‘Sexual Revolution’, cât şi piese de pe ultimul său album, ‘Covered’, lansat în acest an.
Starul, în vârstă de 45 de ani, a vândut peste 20 de milioane de albume în întreaga lume şi are la activ şase albume de studio, un premiu Grammy şi alte cinci nominalizări.
Cu o voce cu totul unică şi un stil personal bizar, ea a ajuns în hall of fame-ul R&B la final de mileniu, oferind publicului o alternativă excentrică la muzica soul mainstream. Artista creează un melanj muzical unic de soul, hip-hop, R & B, funk şi rock.
Albumul ‘Covered’ include 16 piese, coverurile unor trupe la fel de celebre, precum ‘Here Comes The Rain Again’ (Eurythmics), ‘Creep’ (Radiohead), ‘Teenagers’ (My Chemical Romance), ‘Nothing Else Matters’ (Metallica), ‘Sail’ (Awolnation) şi ‘Wake Up’ (Arcade Fire).
Macy Gray s-a născut în Canton, Ohio şi a fost o adolescentă timidă, frecvent tachinată pe subiectul vocii sale ciudate. Aceeaşi voce care a făcut-o faimoasă şi care poate deveni dezarmant de dulce pe o melodie, aspră şi enervantă pe o altă. Comparaţia evidentă a fost întotdeauna cu Billie Holliday, dar Macy Gray păstreză în sound-ul său şi urme din Betty Davis, Nina Simone, Karen Dalton şi Tina Turner.
Pe 22 noiembrie, accesul în Sala Palatului va fi permis începând cu ora 19.00, iar spectacolul va începe la ora 20.00.
Biletele pentru concert sunt disponibile la preţurile de 220 de lei, 170 de lei, 140 de lei şi 110 lei. Tichetele se pot cumpăra online de pe www.eventim.ro sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti).
Macy Gray a mai concertat în România în anii 2007 şi 2009.