Confidenţialitate


Luni va fi anunțat rezultatul selecției pentru șefia DIICOT


Luni va fi anunțat rezultatul selecției pentru șefia DIICOT

Rezultatele selecţiei pentru propunerea de numire a procurorului-şef al DIICOT urmează să fie afişate luni la sediul Ministerului Justiţiei şi să se publice pe pagina Internet a acestuia, potrivit calendarului anunţat începerea procedurii.

Pentru şefia DIICOT s-au înscris doar doi candidaţi – Daniel Horodniceanu, actualul procuror-şef al instituţiei, şi Felix Bănilă, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

Cei doi au susţinut vineri interviurile.

“Mi-a plăcut foarte mult că au citit proiectul de management. Mi-au pus întrebări foarte bune, pertinente, cred că am răspuns corect, o să vedem pe 14 (mai – n.r.)”, a declarat Horodniceanu, după interviu.

Conform reglementărilor legale în vigoare, procurorul-şef al DIICOT este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM. Numirea se face pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Candidaţii au întocmit un proiect managerial privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de procuror-şef al DIICOT. Ei trebuiau să depună şi cel puţin 10 lucrări pe care le-au întocmit în compartimentele în care şi-au desfăşurat activitatea, în ultimii cinci ani, precum şi ultimul raport de evaluare a activităţii profesionale.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria