Locuitorii de pe continentul american sunt cel mai bine plasaţi pentru a putea să admire fenomenul, produs pentru ei în noaptea de Ajun, în timp ce europenii pot să vadă Luna plină chiar în prima zi de Crăciun.
Luna plină din 25 decembrie, supranumită şi “Luna rece” sau “Luna nopţilor lungi”, va atinge punctul de maximă vizibilitate în jurul orei 13.11, ora României.
Pentru prima dată în acest secol, Luna plină străluceşte pe cer în prima zi de Crăciun. Potrivit site-ului The Weather Channel, citat de Mediafax, ultima Lună plină a fost vizibilă de Crăciun în 1977.
Următoarea coincidenţă astronomică de acest tip va avea loc abia în 2034.