„Lumea se schimbă” – vă spuneam în mai 2000, la prima emisie Europa FM. Și lumea s-a schimbat: presa din România a trecut prin schimbări majore în ultimul sfert de secol. Ziarele tipărite sunt aproape dispărute în timp ce revistele și alte publicații ne mai ajută să spunem că avem, încă, presă scrisă în România. Marcăm 24 de ani împliniți de Europa FM și câteva dintre schimbările din presa românească.
Dacă observăm acum pe cineva că răsfoiește un ziar, poate ni se va părea ciudat. Suntem obișnuiți să facem o „revistă a presei” online: deschidem telefonul sau tableta și, în 5 minute, facem un tur al ziarelor.
Principalele publicații sunt acum disponibile online. Actualizarea articolelor se face mult mai rapid dar, în același timp, graba și goana după vizualizări au redus calitatea textelor, ridicând probleme legate de formulări și respectarea normelor limbii române.
Și în cazul posturilor de radio schimbarea s-a simțit
Adriana Sârbu, redactor EuropaFM: „În 2000, în redacții încă se folosea faxul. Comunicatele, multe dintre ele veneau prin fax, acum un asemenea aparat e considerat obiect de muzeu. Dar poliția, alte instituții publice, transmiteau prin fax comunicatele, era metoda cea mai rapidă”.
„Mă angajasem în 2003 – în redacție aveam un singur calcultator conectat la internet, la care mergeam pe rând să ne putem lua informații de pe site-urile străine. Și ni se părea și așa o minune. Și era, totuși 2003” – spune Iorgu Ianuși, redactor EuropaFM.
În anii 2000 se foloseau încă CD-urile, casetele audio și reportofoanele cu casete
Iorgu Ianuși: „Sigur, apăruseră tot felul de reportofoane digitale, cu mini-discuri. Treptat, am trecut și la aceste dispozitive. Important este de știut că foarte puține instituții începuseră să aibă site-uri, conferințele de presă erau disponibile doar la fața locului. Nu ai ajuns, la revedere!”.
Adriana Sârbu: „Ca reporter trebuia să vânezi două-trei pe zi, altfel… nu aveai subiect, nu aveai sunet. Gândiți-vă că, după 24 de ani, avem aproape orice eveniment public transmis în direct pe internet”.
Iorgu Ianuși: „În 2007, când m-am alăturat echipei EuropaFM, deja redacțiile arătau altfel. Internetul era peste tot, acces aveam la tot ce însemna ultima tehnică. Sigur, încă nu explodaseră telefoanele smart. Dar munca deja devenise mai ușoară”.
Odată cu apariția site-ului Europa FM și conținutul creat de redacția de Știri a fost adaptat pentru mediul online
Adriana Sârbu și Iorgu Ianuși: „Găsim articolele pe internet, cu tot cu interviurile sau declarațiile de la oficiali. Textul de radio este adaptat specificului presei scrise. Astfel, avem știrile permanent la radio și, în paralel, sunt disponibile pe site”.
Iorgu Ianuși: „Știrile și jurnalele sunt acum online. Ai ratat un buletin sau jurnal, este pe site. Iar breaking news-ul din emisie își are corespondentul în mediul online în acel <<push>> prin aplicația Europa FM. O informație de ultim moment care ajunge imediat la ascultătorii noștri care au aplicația”.
Adriana Sârbu: „Avem celebrele podcasturi. Emisiunile de la radio le găsim tot timpul pe site, nu doar în format audio, ci și video”.
Iorgu Ianuși: „Expunerea și vizibilitatea sunt acum mult mai mari față de acum 20 de ani sau 24 de ani când, dacă ai ratat o emisiune… o mai prindeai doar în reluare, dacă se mai difuza vreodată. Acum, de multe ori ești atras mai degrabă din mediul online spre radio, de pe Fabook și Instagram spre site-ul nostru, respectiv spre Radio.”
Încotro ne îndreptăm?
Ultimii ani au adus numeroase posturi TV în grilele furnizorilor, cele mai numeroase fiind cele dedicate sportului, dar și filmelor și documentarelor.
Principala concurență vine, însă, de la tot mai popularele plaforme de filme și divertisment pe bază de abonament. Despre sistemul pay per view li se explica studenților la Jurnalism de la începutul anilor 2000 că va câștiga teren treptat.
24 de ani mai târziu, nu putem concepe pachetul de divertisment de acasă fără platformele online.
Sursa foto:
Citește și: LUMEA SUB OCHII TĂI. Evoluția internetului: De la fax la ChatGPT | AUDIO | VIDEO | GALERIE FOTO