Confidenţialitate

Lumea Europa FM: Spitale, în pragul iernii | AUDIO

Spitalele riscă să fie sufocate de prețurile utilităților în perioada următoare, avertizează sindicaliștii din sănătate. Unitățile medicale vor fi obligate să taie din bugetele pentru tratamente, astfel încât să compenseze facturile mari, lucru recunoscut și de ministrul Sănătății.

În acest context, mangerii unităților medicale se pregătesc de iarnă cum pot.

Pe de altă parte, asistenții și infirmierii au ieșit în stradă în mai multe orașe din țară. Sunt nemulțumiți de salariile mici.

În tot acest timp, bolnavii acuză condițiile grele din spitale și spun că sunt nevoiți să își procure pe cont propriu o parte din tratamentele necesare… mai mult că trebuie să își aducă pături de-acasă pentru a face față frigului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Sănătății a declarat recent că guvernul caută o soluție de compensare pentru facturile la utilități, încât spitalele să rămână cu bugetul pentru tratament intact.
Alexandru Rafila a recunoscut că actuala criză energetică forțează spitalele să cheltuiască pe facturile la utilități din banii destinați tratamentelor, astfel că unitățile medicale rămân fără stocuri de medicamente și materiale sanitare

„Sunt greutăți. Lucrul acesta poate să limiteze partea care rămâne pentru servicii medicale. Dacă, să spunem, cheltuielile cu salariile sunt 70%, cheltuielile cu utilitățile erau înainte 3-4 sau 5% și restul de 25% erau medicamente, materiale sanitare. Dacă cheltuile acestea cu utilitățile cresc de la 5 la 15%, sigur că rămâne mai puțin în partea cealaltă. Dacă plăteai 300 de mii de lei pe utilități și acum plătești un milion – de trei ori mai mult – trebuie să existe un mecanism de compensare care să le permită să-și păstreze intact bugetul pentru intervenții medicale”, a spus ministrul Sănătății.

Situația nu este nouă

Situația nu este nouă, spune Cezar Irimialiderul Asociației Bolnavilor de Cancer.

„După cum știți, 90% din fonduri se duc pe salarii, pe facturi și ce mai rămâne pentru materiale sanitare, medicație și asta se întâmplă nu de acum din criză, ci de când au fost mărite salariile medicilor și foarte bine s-a procedat în acest sens, dar uitându-se că trebuie luați bani de la finanțe, nu din bugetul sănătății. Actualmente, pacienții suferă destul, pături peste pături și alea aduse de acasă, spitale mizerabile, se duc la farmacia de peste stradă de spital sau aparținătorii merg să-și cumpere medicația necesară”, spune acesta.

De menționat că spitalele beneficiază deja de prețuri plafonate la energie, de 1 leu pe kwh, prin ordonanța de urgență aprobată de Guvern în luna septembrie.

Deși acest lucru se întâmplă, facturile la utilități tot vor ridica probleme unităților medicale, spune liderul sindical CNSLR Frăția – Mircea Ciocan.

„E un preț plafonat dar nu e prețul echi plafonat, el s-a plafonat la o limită de 4 ori mai mare decât a fost anterior acestei crize, ceea ce înseamnă oricum o cheltuială în plus pentru unitățile sanitare.”

Greul abia acum începe, mai afirmă Mircea Ciocan:

„Semnalul de alarmă trebuie tras pentru că în viitorul apropiat, în lunile noiembrie, decembrie, ianuarie probabil, va fi vârful icebergului, când prețurile utilităților vor sufoca activitatea medicală.”

Beatrice Mahler, directorul de la Institutul Marius Nasta din Capitală, afirmă la Europa FM că a fost redus consumul de gaze din spital cu 30% prin modificări făcute la centrala termică.

„La Institutul Marius Nasta am schimbat cazanele la centrala termică, ceea ce ne permite să avem o reducere a consumului de gaze cu 30%. Din fericire spitalele publice au susținută cheltuiala de către Casa de Asigurări, prin urmare, cel puțin până în decembrie, contractul ne permite să nu avem deficiențe pe asigurarea plății facturilor. Este foarte important modul în care guvernul va susține în continuare, în lunile ianuarie, februarie, finanțarea spitalelor.”

Laurențiu Belușică, managerul spitalului din Găești, spune că în mod tradițional lunile de iarnă sunt mai grele pentru unitățile medicale, însă afirmă că o parte din banii pentru cheltuielile din această perioadă sunt asigurați de primăria din oraș.

„În fiecare an este o perioadă mai grea, toată lumea este speriată de faptul că este o perioadă mai grea în lunile noiembrie – decembrie, dar noi până acum ne-am descurcat. La noi, kilowattul are un preț stabil, ceea ce cred că este încă bine, la gaze tot așa cred că este un preț stabil însă prețurile sunt foarte mari. Noi avem o relație foarte bună și cu primăria, probabil că majoritatea își ajută spitalele și atunci sper să fie bine și să trecem de iarna asta.”

Asistenții și infirmierii cer salarii mai mari

În spitale, există și angajați din spitale nemulțumiți de salarii. Asistenții și infirmierii au ieșit în stradă în mai multe orașe din țară, printre care și București. Aceștia susțin că au fost lăsați în urmă de guvernați când vine vorba de creșterea veniturilor.

Dacă nu se va ajunge la un rezultat concret anunta ca vor continua protestele.