În cât timp credeți că ați putea parcurge pe jos 5.000 și ceva de kilometri? Poate în câteva luni…sau câțiva ani? Și mai imaginați-vă că trebuie să-i parcurgeți mai mult pe ascuns, cu zile în care nu aveți ce mânca sau unde să dormiți. Aveți foarte puțini bani iar probabilitatea de a nu ajunge niciodată la destinație este foarte mare. Dar faceți toate acestea pentru că, oricât de groaznic ar suna, și în locul din care ați plecat vă puteți pierde viața oricând.
Pentru cei mai mulți dintre noi, sună a scenariu de film post-apocaliptic. Dar pentru mii de afgani care au ajuns în România în ultimii ani, e doar crudul adevăr.
Într-o proporție covârșitoare, afganii care au fugit din calea războiului și foametei nu vor să rămână în România. Țara noastră e doar un punct de tranzit în drumul lor către Europa de Vest. Dar din cauza problemelor de tot felul, șederea în România ajunge să dureze chiar și câțiva ani. Cei mai norocoși primesc un pat într-un centru de azil. Dar când centrele sunt pline până la refuz, fiecare supraviețuiește cum poate.
În Timișoara, voluntarii Grupului de Inițiative Sociale LOGS îi ajută atât cât pot, și refugiații afgani primesc mâncare, haine, sau un duș cald. Printre cei care au grijă de refugiații se numără și Mujib, el însuși refugiat afgan ajuns în România în urmă cu 7 ani. În cele ce urmează, vă invităm să ascultați povestea refugiaților, văzută prin ochii altui refugiat pentru care, între timp, România a devenit a doua casă.
Un reportaj de Victor Marin:
