Potrivit statisticilor, în România sunt 50.000 de nevăzători și e clar pentru toată lumea că aceasta e o țară neprietenoasă cu persoanele ce au deficiențe, în special cu cele cu probleme de vedere, care întâmpină foarte multe greutăți în încercarea de a avea o viață independentă.
Prima piedică este accesul la educație. În România există doar 7 școli pentru nevăzători, dintre care două în București și câte una în Cluj-Napoca, Buzău, Arad, Timișoara și Târgu Frumos. Unii copii nu ajung niciodată să învețe carte din cauză că părinții se tem să-i lase singuri în internate, alții nici măcar nu știu ce soluții au. Iar viața este complicată și pentru cei care ajung la școală.
Cât despre activitățile din timpul liber, acestea aproape că nu există, aproape. Echipa Climb Again a dezvoltat un program de terapie prin escaladă care să dea curaj copiilor și tinerilor cu deficiențe de vedere să viseze la o viață bună și independentă.
În Lumea Europa FM, Viorica Ștefan aduce următoarea poveste.
Asociația Climb Again vine acum cu o campanie menită să aducă în atenția publicului problematica integrării persoanelor cu dizabilități și rezultatele extraordinare ale terapiei prin escalada. Dar, mai ales, să evidențieze puterea pe care oamenii o descoperă în escalada și sport, motivațiile care vin din fiecare dintre noi atunci când ne este greu. Pentru a putea ajuta cât mai mulți tineri, au nevoie de donații. Cu un SMS de 2 euro la 8844 cu textul VEZI, un copil cu dizabilități va fi mai aproape de a-și depăși limitele, făcând terapie prin escaladă la Centrul Climb Again!