Femeia s-a ales cu două vertebre cervicale fisurate și a fost internată în secția de neurochirurgie a Spitalul Județean Timisoara.
Asistenta medicală pregătea sala pentru o intervenție chirurgicala de colecist.
În timp ce aranja instrumentarul, lampa, care cântărește câteva kilograme bune, s-a desprins de perete și a lovit-o.
Femeia s-a prăbușit pe podea dar după câteva clipe a reușit să se ridice singură.
Medicul care a intrat în sala a vrut să o trimită la un consult la colegii de la neurochirurgie dar asistenta a refuzat.
I-a explicat doctorului că o doare ușor capul dar că poate să îl asiste la operație.
După câteva ore, când si-a terminat tura, a acceptat la insistentele colegilor să fie văzută de un medic care a stabilit diagnosticul și a vrut sa o interneze în spitalul din Lugoj.
Asistenta a dorit încă un consult și a venit la Timisoara unde medicii au stabilit ca ea să rămînă internată în spital 3 zile.
Femeia va fi nevoită să poarte un guler medical timp de o lună.
Între timp, la Lugoj au început două anchete, cea administrativă făcută de unitatea sanitara și cea a inspectorilor ITM.
Clădirea în care funcționează spitalul din Lugoj are 100 de ani iar sala de operație a fost renovată în urmă cu câțiva ani.