Legea care prevede ca pensia să nu poată fi cumulată cu salariul de la stat va trece repede prin parlament, spune președintele PNL. Anunțul a fost făcut imediat după ședința Coaliției, de la care premierul a lipsit.
Ministrul muncii, Raluca Turcan, a anunțat săptămâna trecută că un proiect de lege în acest sens va fi prezentat zilele următoare în ședința de Guvern. Ludovic Orban:
„Consider că este un lucru drept, nu cred că este normal ca un om, cu atât mai mult dacă a fost polițist, dacă te uiți în polițiile locale, vedem foarte mulți angajați care au fost polițiști și care s-au pensionat la 45 de ani. Nu mai zic, alții sunt numiți în anumite funcții, mie nu mi se pare just. Consider corect ca în momentul în care un om vrea să își reia activitatea, trebuie să trăiască din salariu, să nu i se plătească și pensia odată cu reluarea activității, evident, în sectorul public.”