Guvernul Ludovic Orban a primit sâmbătă votul de învestitură din partea Parlamentului, înregistrând un număr uriaș de 286 voturi ”pentru”, 23 de voturi ”împotrivă” și o abținere.
Urmează depunerea jurământului la Palatul Cotroceni.
Pentru a fi învestit, avea nevoie de minimum 233 de voturi favorabile.
Întreaga procedură de învestire a Executivului a fost marcată de măsurile speciale de precauție luate din cauza epidemiei de coronavirus care a ajuns inclusiv în Parlament și Guvern.
De fapt, procedurile de învestire a Guvernului Orban au început încă de dimineață în condiții fără precedent până acum în Parlamentul României.
Senatorii și deputații au intrat în clădirea Legislativului pe un culoar dezinfectat în prealabil, iar audierile miniștrilor, care au durat mai puțin de două ore, s-au desfășurat într-o singură sală. Cei mai mulți dintre membrii Executivului au fost audiați prin teleconferință, în condițiile în care un singur parlamentar PNL a fost prezent în Parlament.
Nu au existat dezbateri asupra guvernului și a programului de guvernare, iar Ludovic Orban a trimis un discurs scris Parlamentului.
La ora 11.00, a început procedura de vot, și ea organizată în condiții speciale: senatorii și deputații au purtat măști și mănuși de protecție și au intrat câte unul în sala unde erau bilele și urnele.
Liberalii s-au remarcat și aici prin absență, dintre senatori doar patru prezentându-se la vot, după ce colegul lor Vergil Chițac a fost confirmat ieri pozitiv la testul de coronavirus.