Confidenţialitate


Ludovic Orban: „Pe precedentul ăsta, orice Curte Constituțională va putea să anuleze orice alegeri prezidențiale”


Ludovic Orban: „Pe precedentul ăsta, orice Curte Constituțională va putea să anuleze orice alegeri prezidențiale”

Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, a catalogat decizia de a anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale de către CCR drept „un atac de neacceptat la adresa democrației”. Acesta a spus într-o ediție specială a emisiunii „România în Direct” la Europa FM – cu Cătălin Striblea – că o astfel de hotărâre creează precedentul după care „orice Curte Constituțională va putea să anuleze orice alegeri prezidențiale”. 

Ludovic Orban: „Oamenii au votat, iar CCR, în primă fază, fără niciun temei serios, a hotărât renumărarea voturilor, iar nici măcar nu a mai așteptat renumărarea voturilor și luni a luat decizia de validare a turului I”

„Un atac de neacceptat la adresa democrației. Democrația înseamnă, în primul rând, votul cetățenilor. Exprimarea voinței oamenilor prin intermediul votului. Oamenii au votat, iar CCR, în primă fază, fără niciun temei serios, a hotărât renumărarea voturilor, iar nici măcar nu a mai așteptat renumărarea voturilor și luni a luat decizia de validare a turului I”, a comentat Ludovic Orban decizia luată vineri de CCR.

Ludovic Orban: „Atunci când CCR a respins candidatura lui Șoșoacă, de ce nu a respins și candidatura lui Călin Georgescu? A cercetat, a căutat toate informațiile pentru a decide ce motivare poate să ofere acum CCR pentru anularea turului I?”

„Eu am atras atenția asupra candidatului Călin Georgescu când era sub radar și nimeni nu îl băga în seamă. Noi am văzut instrumentele folosite pe TikTok în prima săptămână. Era ceva complet anormal și nefiresc în ceea ce s-a întâmplat în comunicarea pe TikTok. Adică organele statului au fost în concediu pe toată perioada? N-au urmărit? Atunci când CCR a respins candidatura lui Șoșoacă, de ce nu a respins și candidatura lui Călin Georgescu? A cercetat, a căutat toate informațiile pentru a decide ce motivare poate să ofere acum CCR pentru anularea turului I? Păi nu vă dați seama că pe acest principiu Curtea Constituțională va putea să anuleze orice proces electoral de alegere a președintelui de acum încolo? O să rămânem cu Iohannis sau cu președintele Senatului propus de președinte interimar? E o aberație totală”, a spus la Europa FM Ludovic Orban.

Ludovic Orban: „Pe precedentul ăsta, orice Curte Constituțională va putea să anuleze orice alegeri prezidențiale”

„În democrație contează votul cetățenilor. O să facem alegeri până intră în turul II un candidat PSD? Vă spun sincer, mie mi se pare ceva inacceptabil pentru democrație. Pe precedentul ăsta orice Curte Constituțională va putea să anuleze orice alegeri prezidențiale. Desființăm funcția de președinte că așa vor nouă oameni care exercită o putere pe care nu o au și pe care se contrazic de la o săptămâmă la alta. Iar SRI, îmi cer scuze, când am cerut reforma serviciilor, de un an și patru luni strig că nu există director numit legal la SRI. SRI ce a făcut, domnule, a dormit în toată perioada asta? Construcția instrumentelor de comunicare care l-au ajutat pe Georgescu să ajungă în turul II a fost făcută cu luni de zile, dacă nu, cu ani de zile înainte de campanie”, a mai spus Ludovic Orban la Europa FM.

Sursa foto: Inquam Photos / Justinel Stavaru

Citește și: Cristian Tudor Popescu, despre decizia CCR de anulare a turului I al prezidențialelor: „Este o soluție în limitele statului de drept și democrației”


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria