Premierul îi cere ministrului Sănătății să dea dovadă de intransigență maximă în privința managerilor de spital care nu și-au făcut datoria.
În acest context, la începutul ședinței de guvern, Ludovic Orban a salutat demiterea directorului Adrian Streinu-Cercel din comisia anti-COVID, după declarațiile scandaloase făcute de acesta.
Totodată, Ludovic Orban consideră inacceptabilă revenirea în funcție a managerului medical de la Spitalul Județean de Urgenţă din Suceava, care a chemat medicii la serviciu, indiferent dacă erau sau nu infectaţi.
Ulterior, el însuși infectat, a fost nevoi să își ia concediu medical.
Mircea Macovei s-a întors, joi, la serviciu, după ce a fost retestat pentru coronavirus, iar analiza a fost negativă.
Pentru că, prin deciziile sale au fost contaminaţi medici şi pacienţi, pe numele medicul este cercetat penal.