Peste 6.000 de unităţi de învăţământ din ţară pornesc cu bine în noul an şcolar. Ele îi vor chema pe toţi elevii la cursuri, pentru că situaţia epidemiei de coronavirus în localităţile respective le permite să facă asta.
La polul opus – peste o sută de şcoli nu se redeschid şi îi vor pregăti pe copii exclusiv online. Este o centralizare parţială a datelor, pentru că aseară încă nu veniseră deciziile din mai multe judeţe.
Între timp, premierul Ludovic Orban i-a cerut ministrului Sănătăţii să ia în calcul schimbarea modului de încadrare a școlilor în scenariile de învățare.
Șeful guvernului, aseară în ședința executivului:
Care sunt scenariile de învățare
Scenariul 1: participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție
Scenariul 2: participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție
Scenariul 3: participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.
Potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.