Confidenţialitate

Ludovic Orban: Controale mai multe și, posibil, cluburi închise noaptea | AUDIO

În cadrul conferinței video cu prefecții din țară de la sediul Ministerului de Interne, premierul Ludovic Orban le-a transmis câteva solicitări prefecților în contextul creșterii numărului de cazuri de coronavirus la noi în țară.

Prima acțiune menționată de șeful Executivului a vizat intensificarea controalelor în ceea ce-i privește pe comercianți:

În ceea ce privește activitățile ce trebuie controlate cu prioritate, solicit orientarea controalelor către supermarketuri, piețe închise, târguri, chiar dacă sunt în aer liber. Transportul public: Aici în București este foarte important să asigurăm respectarea regulilor în metrou.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

De asemenea, premierul spune că a sesizat că se încalcă regulile de distanțare socială sau nu se poartă mască în diverse locuri, dând exemplu benzinăriile sau spațiile de joacă pentru copii.

Cluburile și restaurantele sunt și ele printre locurile unde regulile ce trebuie aplicate în această perioadă sunt încălcate.

Sunt unele cluburi care, părerea mea, ar trebui închise. Va trebui să ne gândim foarte serios dacă nu luăm și noi măsuri care au fost luate în alte țări, ca după ora 22 sau 23 să fie închise astfel de activități. Să știți că avem informații clare că sunt restaurante în spații închise, care fructificând reglementarea conform căreia se permite organizarea de evenimente private în spații închise cu până la 20 de persoane, de fapt au deschis. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În concluzie, mesajul pe care Ludovic Orban a încercat să-l transmită este că legea trebuie respectată, altfel vor fi aplicate sancțiuni.

Solicit către toate instituțiile de control să comunice toate rezultatele controalelor: locurile unde nu se respectă, măsurile luate, pentru ca cei care nu respectă legea și regulile să înțeleagă că vor fi amendați și vor suporta rigorile legii.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.