În Parlament, luni este programat votul pentru al doilea guvern propus de liberalul Ludovic Orban, aceeași echipă destituită prin moțiune de cenzură, la începutul acestei luni.
“Decizia PSD este că luni vom fi prezenţi cu toţii la grupurile parlamentare şi nu vom participa la votul de învestire a Guvernului Orban. Motivarea este clară: aşteptăm răspunsul Curţii Constituţionale, dacă este constituţional, chiar dacă este demis, un premier rămas interimar să fie iar desemnat”, a spus Ciolacu la finalul unei şedinţe a Comitetului Executiv Naţional al PSD.
Ministru în exercițiu al Finanţelor, liberalul Florin Cîţu a criticat, ulterior, strategia PSD de a boicota ședința în care al doilea cabinet al lui Ludovic Orban ar urma să fie supus votului în prima zi a săptămânii viitoare. „Au dat jos un guvern şi, când trebuie să vină să voteze pentru sau împotriva guvernului, nu vin la lucru. Nu vor să facă cvorum! Aşa se joacă cu românii! Este ticăloşie, mârşăvie ceea ce fac. Nu poţi să dai jos un guvern şi apoi să spui că nu vii să votezi în Parlament. De ce ai mai dat jos guvernul? Acum se joacă cu viitorul românilor, ţin la România în interimat”, a spus acesta la Realitatea Plus. ”Noi am pornit pe acest drum şi am spus că vrem anticipate. Noi nu votăm Guvernul PNL pentru că am spus că vrem anticipate”, a adăugat Florin Cîţu.
Ludovic Orban a spus că social-democrații vor fi „exclusiv responsabili” pentru întrunirea cvorumului în Parlament. ”Vom vedea ce va fi. Dacă nu se adună cvorum este vina PSD, pentru că PSD deține 42% din Parlament și înseamnă că boicotează o procedură constituțională. Ca atare, responsabilitatea în cazul în care nu va exista cvorum va fi exclusiv responsabilitatea PSD”, a declarat șeful PNL.
“Avem pregătită o soluţie pe care o testăm cu mai mulţi jurişti constituţionalişti pentru a încerca să punem rânduială în haosul pe care îl generează majoritatea PSD din Parlament şi mai ales această atitudine penibilă de boicot faţă de nişte proceduri constituţionale fundamentale”, a adăugat Ludovic Orban.
ALDE se alătură boicotului inițiat de PSD. „ALDE a hotărât să nu intre în jocul de-a anticipatele pe care l-a iniţiat PNL şi, în consecinţă, nu vom participa la votul guvernului Orban II. Constituţia spune la art. 103 alin. 2 următoarele: ‘Candidatul la funcţia de prim ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului’. Ori luni, domnul Orban nu ne cheamă la un vot de încredere, ci la unul de neîncredere. Nu înţeleg de ce Ludovic Orban şi cel care îl dirijează crede că Parlamentul poate fi partener în această păcăleală odioasă. În condiţiile în care guvernul Orban II nu va fi votat de PNL, nu înţeleg de ce s-ar aştepta ca noi să intrăm în acest joc?”, a scris liderul formațiunii, Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.
În aceste condiții, strategia liberalilor de a forța alegerile anticipate este, de asemenea, în pericol. PNL a stabilit că parlamentarii săi vor vota împotriva formulei de executiv.
Tot luni, Curtea Constituțională ar urma să decidă dacă nominalizarea lui Ludovic Orban pentru un al doilea mandat de premier respectă sau nu legea fundamentală.
Social-democrații au depus sesizarea, criticând astfel alegerea președintelui Klaus Iohannis.