Confidenţialitate

Ludovic Orban anunţă amânarea Consiliului Naţional al PNL, după decesul lui Mircea Ionescu Quintus

Liderul PNL, Ludovic Orban, a anunţat, vineri, la Braşov, unde liberalii s-au întâlnit pentru şedinţa Consiliului Naţional al partidului, că propune amânarea acesteia cu două săptămâni, după decesul lui Mircea Ionescu Quintus.

Liberalii s-au întâlnit, vineri, la Braşov, unde urma să aibă loc şedinţa Consiliului Naţional al Partidului. Lucrările au fost deschise de preşedintele PNL, Ludovic Orban, cu un moment de reculegere pentru Mircea Ionescu Quintus, preşedinte de onoare al partidului.

Ludovic Orban a spus că l-a sunat pe Mircea Ionescu Quintus pentru a-l invita la Consiliul Naţional de la Braşov, însă acesta i-a transmis că nu poate participa pentru că este bolnav.

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, în vârstă de 100 de ani, a încetat din viaţă.

Născut în 1917, în plin Război Mondial, Mircea Ionescu Quintus s-a înscris în PNL la vârsta de 19 ani, a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost deţinut politic în perioada comunistă, iar după Revoluţie a fost preşedinte al PNL, ministru al Justiţiei, deputat şi de două ori senator.

Mircea Ionescu Quintus a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis în luna martie, cu o zi înaintea împlinirii vârstei de o sută de ani.