Pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, între kilometrii22 şi 23, se execută lucrări de întreţinere în zona glisierelor mediene, iar circulaţia de pe banda a doua a sensului de mers către Bucureşti se deviază pe prima bandă.
Pe parcursul zilei de marți, pe autostrada A1, pe sensul de mers Sălişte – Sibiu, se execută lucrări de reparaţii și în zona kilometrului 244, iar prima bandă este închisă. Autovehiculele sunt redirecţionate pe banda a doua.
Pentru a nu se forma coloană de maşini pe banda pe care se execută lucrările, polițiștii recomandă conducătorilor auto să se încadreze din timp pe cea deschisă (intercalând autovehiculele de pe ambele benzi ale sensului de mers, prin manevra de tip „fermoar”).