Confidenţialitate

LPF nu acceptă bani mai puţini din drepturile TV

Cluburile din Liga Întâi au respins solicitarea făcută de deținătorul drepturilor TV privind diminuarea contractului de televizare.

Așa cum era de așteptat au fost 16 voturi împotrivă și doar două pentru iar Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal l-a împuternicit pe președintele Gino Iorgulescu să facă toate demersurile necesare pentru ca înțelegerea să se deruleze conform prevederilor inițiale.

Conducătorul LPF a spus că după decizia de azi Intel Sky Broadcast are termen pînă la 15 iunie pentru a prezenta o garanție în valoare de 17 milioane de euro.

Iorgulescu a lăsat de înțeles că în caz contrar înțelegerea cu ISB ar putea fi reziliată. El a precizat însă că în acest moment LPF nu dispune de o variantă de rezervă, în urma discuțiilor purtate cu mai multe companii media.

Compania din Malta care deține drepturile TV pentru primul eșalon al fotbalului românesc a propus săptămîna trecută reducerea contractului cu aproximativ 6 milioane de euro, invocînd o posibilă scădere a audienței la meciurile din Liga Întâi.