Confidenţialitate


David Popovici și Robert Glință, întâmpinați de oficialități și admiratori la Aeroportul Otopeni


David Popovici și Robert Glință, întâmpinați de oficialități și admiratori la Aeroportul Otopeni

Lotul tricolor de natație a revenit în România de la Campionatele Mondiale de la Budapesta.

Înotătorii David Popovici și Robert Glință au fost întâmpinați, pe covorul roșu, de oficialități și admiratori pe Aeroportul Otopeni.

La Budapesta, David Popovici a cucerit două medalii de aur în finalele de 100 și 200 m liber.

Robert Glință a ocupat locul 5 în finala de 50 m spate.

“Guvernul a înțeles că sportul este important pentru România. Înotul trebuie să fie un sport prioritar”, a spus ministrul Eduard Novak.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Atât David Popovici, cât și Robert Glință le-au mulțumit tuturor românilor pentru susținere.

Antrenorul Adrian Rădulescu le-a adresat suporterilor invitația de a fi în tribunele Campionatului European de natație pentru juniori, găzduit de complexul din Otopeni în luna iulie.

Șefa Federației de Natație a precizat că sunt întârzieri în pregătirea competiției, fără a oferi detalii pentru a nu umbri festivitatea momentului.

“Începând de mâine, trebuie să ne așezăm la masă și să discutăm pentru că avem mari probleme în organizarea, la timp, a Campionatelor europene”, a spus Camelia Potec.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

David Popovici se va număra printre competitori. “De abia aștept să îmi reprezint în continuare cu mândrie țara”, le-a spus acesta jurnaliștilor. “Tința mea este să fiu, cu fiecare zi, cea mai bună versiune a mea”, a adăugat campionul, al cărui vis este să inspire “cât mai multă lume”. “E o relație specială pe care o avem cu apa”, a punctat David Popovici, care s-a declarat bucuros să știe că va fi un model de urmat în sport.

Sprijinul pentru “construirea de noi bazine este unul dintre scopurile mele clare”, a menționat înotătorul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La rândul său, Robert Glință s-a declarat onorat să evolueze la cel mai înalt nivel.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român este așteptat la Palatul Victoria, luni dimineață, pentru o întrevedere cu premierul Nicolae Ciucă. Într-un interviu pentru Europa FM, Mihai Covaliu a vorbit despre nevoia urgentă de investiții în infrastructura sportivă.

Premierul Nicolae Ciucă va discuta luni dimineață, la ora 9.00, cu președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, despre situația infrastructurii sportive disponibile atât pentru amatori cât și pentru pentru sportivii de performanță.

Sunt necesare noi bazine, stadioane și săli polivalente, dar și refacerea bazei de pregătire de la Izvorani, complexul unde se antrenează, prin rotație, toate cele 14 loturi olimpice, pentru că nu există suficiente locuri de cazare!

Mai nou, acolo de pregătesc și sportivii din Ucraina, refugiați în România din cauza războiului.

Șeful COSR consideră ar fi utilă inclusiv implicarea președintelui României. Este o problemă majoră și cu absența antrenorilor și altor specialiști.

În ceea ce îl privește pe David Popovici, Mihai Covaliu ne-a reamintit că acesta a început sportul pentru că părinții au vrut să-i corecteze o problemă de sănătate.
Apoi, după ce înotătorul a început să facă performanță, toți cei responsabili s-au implicat pentru a face progrese și a rămâne în țară.

Mai mulți foști înotători de performanță au calificat drept “minuni” rezultatele reușite de David Popovici și Robert Glință în condițiile în care nu avem infrastructura necesară unor asemenea performanțe.

Campionul David Popovici va fi premiat de Guvern, iar Administrația Prezidențială ar urma să îl decoreze cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…