Confidenţialitate


Loredana amână concertul ”Agurida XX”, de la Sala Palatului


Loredana amână concertul ”Agurida XX”, de la Sala Palatului

Loredana va reveni pe scena Sălii Palatului, în 2021, când va prezenta publicului concertul eveniment – ”Agurida XX”.

Pe fondul situaţiei generate de pandemia Covid-19, precum şi din nevoia respectării recomandărilor autorităţilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor, Loredana reprogramează concertul din luna noiembrie pentru anul următor, o dată ce va fi anunţată ulterior. Biletele achiziţionate rămân valabile pentru următoarea dată.

Un concept vizionar, unitar, memorabil, ”AGURIDA XX” se anunţă a fi o producţie grandioasă; o călătorie muzicală fantastică în compania unui grup fabulos de muzicieni talentaţi.

„Dragii mei, pentru că situaţia este cea care este, în mod evident nu ne putem vedea mâine. Pentru noi toţi, sunt momente grele în care cel mai important este să fim sănătoşi şi în siguranţă.

Cât de curând voi reveni cu noi surprize, însă, din păcate, la Sala Palatului ne vom putea reîntâlni anul viitor, la o dată pe care o aştept şi eu de la direcţiunea sălii şi pe care v-o voi vomunica imediat ce o primesc. Îmi doresc să fiţi sănătoşi cu toţii, să vă bucuraţi de linişte alături de familie şi să ne vedem cu toţii, cu bine, cât de curând”, anunță Loredana.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…