Confidenţialitate

Londra, încrezătoare în încheierea unui acord UE, dar cere implicare

Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a spus că Londra și Uniunea Europeană vor putea ajunge la un acord asupra ieșirii Marii Britanii din UE.

În același timp, a solicitat blocului comunitar implicare în eforturile pentru încheierea înțelegerii.

„Transformarea acestui acord într-un parteneriat economic funcţional va fi un efort comun, la fel cum va fi şi elaborarea mecanismelor de garantare că ambele părţi respectă un comerţ deschis şi concurenţa loială”, a spus Davis într-o conferinţă organizată la Viena.

La finalul lunii ianuarie, oficialul britanic estima că un acord cu UE privind o perioadă de tranziţie după Brexit ar putea fi convenit „până la sfârşitul lunii martie”.

Această perioadă de tranziţie va începe la data oficială a Brexitului, 29 martie 2019, şi ar urma să dureze – din punctul de vedere al Londrei – doi ani, pentru ca în acest timp britanicii să se adapteze noilor reglementări şi împreună cu UE să fixeze cadrul relaţiei lor viitoare.

Uniunea Europeană doreşte însă ca în perioada de tranziţie, pe care ea o consideră ca fiind cuprinsă între data Brexit-ului şi sfârşitul anului 2020, legislaţia europeană să continue să se aplice pentru Marea Britanie, deşi Londra nu ar vrea să accepte obligaţia de a aplica deciziile luate de cele 27 de state membre în respectiva perioadă.

Liderii statelor UE au aprobat la summitul lor din decembrie 2017 angajarea a ceea ce în poziţia de negociere a europenilor este considerată a doua fază a negocierilor, respectiv relaţia post-Brexit între Marea Britanie şi UE, după ce s-au înregistrat anumite progrese în cele trei dosare esenţiale pentru europeni – ‘factura’ Brexit-ului, drepturile cetăţenilor comunitari în Marea Britanie şi situaţia frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

În referendumul din iunie 2016 privind oportunitatea ieşirii din UE, 51,9% dintre britanici s-au pronunţat pentru Brexit, în timp ce 48,1% au votat pentru rămânerea în interiorul blocului comunitar.