Guvernul britanic, condus de Theresa May, a suferit o nouă înfrângere.
Camera Lorzilor a adoptat luni, cu o largă majoritate, un amendament prin care oferă legislativului un drept de veto asupra acordului final pentru ieşirea Regatului din Uniunea Europeană, un divorţ în curs de negociere între Londra şi Bruxelles.
Textul va fi dezbătut miercuri şi în Camera Comunelor, unde ar urma să obţină acelaşi rezultat. Mai mulţi membri ai majorităţii sale conservatoare şi-au anunţat de fapt intenţia de a vota în favoarea acestui amendament care ar permite parlamentului de a modela viitoarea relaţie cu UE pe care Regatul Unit urmează să o părăsească în martie 2019.
Amendamentul, prezentat de lordul Hailsham, a fost adoptat cu 354 de voturi faţă de 235 contra, împotriva voinţei executivului.
“Acest guvern încearcă să evite un vot asupra acordului final prin toate mijloacele. Vreau să mă asigur că parlamentul va putea să-şi exprime un vot care contează şi nu vreau să las să treacă această şansă”, a declarat luni lordul Hailsham.
Prim-ministrul reuşise săptămâna trecută să anuleze protestul deputaţilor eurofili din partidul său, promiţându-le un amendament de compromis. Pentru ca în final să propună doar un vot consultativ parlamentarilor şi nu posibilitatea de a retrimite guvernul la masa negocierilor în caz de dezacord cu rezultatul obţinut, realimentând rebeliunea.
“Aceasta neagă total obiectul amendamentului, care era de a da cuvântul deputaţilor”, apreciase conservatorul Dominic Grieve, unul dintre liderii revoltei, acuzând-o pe Theresa May că şi-a renegat promisiunea. Şi ameninţând-o ulterior: “Putem face să cadă guvernul!”
Duminică, Theresa May replicase că a auzit preocupările parlamentului, dar că el nu poate pretinde “să lege mâinile guvernului în negocieri” şi “nici să se împotrivească voinţei poporului britanic de a părăsi UE”.