Confidenţialitate

Locuitorii unui oraș din SUA au organizat o petrecere aniversară pentru o groapă din carosabil

Un grup de locuitori din Mississippi a organizat o petrecere de aniversare pentru o groapă din carosabil, pentru a atrage astfel atenția administrației orașului.

Locuitorii din Jackson (statul Mississippi) au plasat baloane și un semn în fața unei gropi “în vârstă” de 16 luni și a doi “frați mai mici”, în cadrul unei celebrări parodice.

“Sunt aici de peste un an! Și fratele meu mai mic la fel !”, “311 apeluri s-au făcut pentru noi din februarie 2015!”, scria pe semnul din fața gropii.

Unul dintre localnici, Eddie Prosser, a declarat pentru postul de televiziune WJTV că el s-a aflat în spatele conceperii semnului și că a încercat să prezinte situația cu un pic de umor. În opinia sa, repararea gropilor nu ar dura mai mult de zece minute.

WAPT a informat că, la scurt timp după ”celebrarea zilei de naștere a gropilor”, echipe din administrația orașului s-au deplasat la fața locului pentru a le umple cu pământ, conform relatării UPI din 26 aprilie.

Gropile nu au fost încă acoperite cu asfalt, dar locuitorii orașului sunt plini de speranță că lucrarea va fi finalizată. “Poate vor veni înapoi și le vor pava”, a spus cu umor o locuitoare a orașului citată de agenția UPI.

https://www.youtube.com/watch?v=w671Xspz6W0