Confidenţialitate

Locuințe mai scumpe și muncă la negru și la gri. Cum ne afectează eliminarea facilităților fiscale din construcții. Preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii explică | AUDIO

Eliminarea facilităților fiscale din construcții va duce la scumpiri, muncă la „gri” și plecarea specialiștilor, avertizează patronatele. Firmele de construcții vor fi nevoite să suplimenteze cu aproximativ 12 procente fondurile pentru salarii ca să nu-și piardă angajații. Acest lucru va duce la scumpirea locuințelor cu 4-5%, spune la Europa FM, Cristian Erbașu, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii:

Cristian Erbașu, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii: „Trebuie să ne așteptăm la o mărire a costurilor în construcții”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Firmele de construcții care vor să își mențină personalul, mai ales cel de calitate, cel calificat, vor mări salariile brute, astfel încât salariile nete să nu aibă de suferit. Însă trebuie să ne așteptăm la o mărire a costurilor în construcții, pentru că, evident, manopera va crește cu aproximativ 10-12%, iar în prețul global va fi undeva între 4-5 procente mărire de costuri”, a precizat Cristian Erbașu, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii.

Eliminarea facilităților fiscale din construcții ar putea reactiva și munca la gri sau la negru în acest domeniu, fenomen care s-a redus considerabil în ultimii ani, precizează Cristian Erbașu.

Cristian Erbașu, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii: „Mărirea salariului minim pe construcții, mult mai mare decât salariul minim pe economie, a avut ca scop reducerea muncii la negru și la gri în construcții”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Și mi-e teamă că deja s-a întâmplat în 2024, în urma jumătății facilităților, iar acest efect s-ar putea să continue. De fapt, unul dintre motivele pentru care au apărut aceste facilități coroborat cu mărirea salariului minim pe construcții, mult mai mare decât salariul minim pe economie, a avut ca scop reducerea muncii la negru și la gri în construcții”, a explicat Cristian Erbașu.

Vă amintesc, așa-numita ordonanță „trenulet” elimină scutirea de impozit pe venit de 10% pentru salariile brute de până la 10.000 lei și contribuția la Pilonul 2 de pensii pentru angajații din IT, construcții, agricultură și industria alimentară.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Grevă japoneză a polițiștilor din SIDEPOL până pe 12 ianuarie. Salariile acestora scad cu până la 20% în urma adoptării ordonanței „trenuleț” | AUDIO