Confidenţialitate

Locomotiva unui tren de călători, cuprinsă de flăcări

Un incendiu s-a produs, miercuri dimineață, în locomotiva unui tren de călători care circula între Satu Mare şi Oradea.

Focul a izbucnit în timp de garnitura era oprită în halta din localitatea Domăneşti, în judeţul Satu Mare.

Nicio persoană nu a fost rănită; cei 30 de pasageri au reușit să coboare din tren în siguranță, au anunțat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de urgenţă Satu Mare.

Mecanicul a suferit răni uşoare, dar a refuzat să fie transportat la spital.

Reprezentanţii ISU susțin că mecanicul a decuplat imediat locomotiva de la vagoane.

Două autospeciale ale pompierilor şi o ambulanţă SMURD au fost trimise la fața locului, iar flăcările au fost stinse imediat.

Un scurtcircuit pare să fie principala cauză a producerii incendiului, spun pomperii.