Confidenţialitate

Localităţi dinBraşov, Harghita, Sibiu şi Mureş, sub cod portocaliu de furtună în următoarele ore

Zeci de localităţi din judeţele Braşov, Harghita, Sibiu şi Mureş se află sub cod portocaliu de furtună în următoarele ore, fiind anunţate intensificări ale vântului ce pot depăşi 90 de kilometri la oră, dar şi ploi torenţiale şi grindină.

Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare cod portocaliu de furtună pentru anumite zone din judeţele Braşov, Harghita, Sibiu şi Mureş.

Sunt vizate localităţile Făgăraş, Rupea, Beclean, Buneşti, Caţa, Cincu, Comana, Hoghiz, Homorod, Jibert, Mândra, Racoş, Şercaia, Şoarş, Ticuşu, Ungra, Voila (judeţul Braşov), localităţile Cristuru Secuiesc, Odorheiu Secuiesc, Vlăhiţa, Brădeşti, Dârjiu, Dealu, Feliceni, Lueta, Mărtiniş, Mereşti, Mugeni, Ocland, Porumbeni, Satu Mare, Secuieni, Şimoneşti, Ulieş, Zetea (judeţul Harghita), localităţile Agnita, Aţel, Bârghiş, Biertan, Brădeni, Brateiu, Chirpăr, Hoghilag, Iacobeni, Laslea, Merghindeal, Moşna (judeţul Sibiu) şi localităţile Sighişoara, Albeşti, Apold, Daneş, Saschiz, Vânători (judeţul Mureş).

Se vor semnala ”intensificări ale vântului ce izolat pot lua aspect de vijelie cu viteze de peste 90 e kilometri la oră, grindină de dimensiuni mici şi medii, averse de ploaie ce vor depăşi local 25 de litri pe metru pătrat şi frecvente descărcări electrice”.

Restul zonelor din aceleaşi judeţe sunt sub cod galben de furtuni pentru următoarele ore.

De asemenea, sunt sub cod galben judeţele Buzău, Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Vâlcea, Dolj şi Covasna, unde sunt aşteptate cantităţi de precipitaţii ce pot ajunge la 20 de litri pe metru pătrat, vânt şi grindină de mici dimensiuni.