Cu trei săptămâni înainte de începerea anului şcolar, din 31.297 de clădiri de şcoală, doar 4.200 au avize de securitate la incendiu şi numai 2.261 deţin autorizaţii. Datele au fost făcute publice de ministrul Educației, Liviu Pop. Întrebat ce ar sfătui părinţii ai căror copii merg la şcoală în clădiri nesigure, ministrul a răspuns: “Să nu îşi ducă copiii în şcolile respective”.
Ministerul Educației nu are însă o estimare a şcolilor care vor avea autorizaţie de funcţionare pe 11 septembrie. În privința numărului de şcoli care ar urma să-și recupereze restanțele pe ultima sută de metri pentru a primi autorizații până în septembrie , Liviu Pop a susținut că autorităţile locale ar renova în această perioadă toate clădirile pentru care lipsesc avizele.
„Nu pot răspunde la această întrebare pentru că maea lor majoritate sunt în subordinea consiliilor locale. O parte sunt în proprietatea Consiliului Județean. Din datele mele, aproape în toate unitățile în care nu avem autorizații s-a intrat pe renovare”, spune Liviu Pop.
Ministrul îşi pune speranţele în cele 2500 de proiecte finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Aprobate recent, cele mai multe dintre acestea nu vor putea fi însă finalizate în numai o lună.
„Acum o lună, am aprobat 2500 de proiecte penru reabilitare şi construcţii noi de clădiri. Banii aceştia sunt în bugetul autorităţilor locale, veniţi prin PNDL de la Ministerul Dezvoltării. Fiecare primar îşi organizeză licitaţiile pentru construcţie şi reabilitare”, a adăugat Liviu Pop.
Ministrul a adăugat că va cere situaţia exactă a şcolilor autorizate în prima zi de şcoală.