Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la Parlament, că nu există niciun fel de influenţă a sa în numirea lui Marian Burcea la conducerea CNAS, ceea ce nu înseamnă că are o părere proastă despre activitatea acestuia.
Șeful partidului de la putere reacționează după ce, în referatul procurorilor privind decontările fictive, apare informația potrivit căreia, cităm, ”numirea preşedintelui CNAS avea la bază relaţiile bune cu şeful partidului cu majoritate parlamentară”.
Liviu Dragnea susține că nu a intervenit în niciun fel în numirea lui Marian Burcea.
„Nu eu l-am propus pe domnul Burcea, asta nu înseamnă că am avut sau am o părere proastă despre dumnealui, dar dacă anchetatorii au ajuns la această concluzie, să meargă pe această linie. Nu există niciun fel de influenţă a mea în propunea sau numirea domnului Burcea la Casa de Sănătate. Mai mult nu vreau să comentez despre ce este în dosar, pentru că nu ştiu”, a afirmat Liviu Dragnea, la remarca presei care i-a spus că procurorii au precizat, în referatul dosarului privind Casa de Asigurări de Sănătate, că Marian Burcea a fost numit la şefia CNAS în baza relaţiilor pe care le-a avut cu el.
Numirea preşedintelui CNAS Marian Burcea “avea la bază relaţiile bune dintre viitorul preşedinte şi şeful partidului cu majoritate parlamentară“, potrivit afirmaţiilor făcute într-o interceptare de doctorul Corneliu-Dan Blendea, şeful Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ilfov, informaţia regăsindu-se în referatul cu propunerea de arestare preventivă în dosarul decontărilor fictive de servicii medicale de îngrijire la domiciliu.
Premierul Mihai Tudose l-a demis, vineri, din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pe Marian Burcea, reţinut în noaptea de joi spre vineri de procurorii DNA.