Confidenţialitate

Liviu Dragnea, la DNA | VIDEO

Procurorii l-au convocat pe fostul lider social-democrat Liviu Dragnea la sediul Direcției Anticorupție, luni, că îl înștiințeze de menținerea sechestrului în dosarul Teldrum.

„De asta m-a chemat (să i se aducă la cunoștiință că se menține sechestrul în dosarul Teldrum – n. red). De obicei, astea se dau la avocați”, a spus Liviu Dragnea la ieșirea din DNA.

Fostul lider al PSD a fost întâmpinat de câțiva susținători.

Aceștia purtau pancarte cu mesaje precum „Opriți hărțuirea nevinovaților” și „Liviu Dragnea nu uita, dreptatea e de partea ta”.

La un moment dat, o femeie a aruncat cu ouă și iaurt în două persoane care manifestau împotriva lui Liviu Dragnea.

În iunie 2020, la trei ani de la demararea anchetei Teldrum, Liviu Dragnea a devenit inculpat în dosar, acuzat fiind de abuz în serviciu și deturnarea unor fonduri europene.