Confidenţialitate

Liviu Dragnea face apel către parlamentari să adopte cât mai rapid OUG 14

Președintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, face un apel către parlamentari să adopte cât mai curând legea de aprobare a ordonanței de urgență 14, care abrogă ordonanța 13 de modificate a codurilor penale.

Liderul PSD susține într-un comunicat de presă că există ”o cvasi-unanimitate în acest sens”, ceea ce înseamnă că prelungirea dezbaterilor pe acest subiect „nu se justifică”.

”În calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de preşedinte al PSD, fac un apel către toţi colegii din Parlament ca în cel mai scurt timp pe care ni-l permite procedura să adoptăm legea de aprobare a Ordonanţei 14 privind abrogarea modificărilor Guvernului la cele două coduri. Înţeleg că toate partidele parlamentare îşi doresc acest lucru. Deci avem o cvasi-unanimitate în acest sens, ceea ce înseamnă că o respingere a OUG 14 este exclusă, iar prelungirea dezbaterilor pe acest subiect nu se justifică”, a declarat Liviu Dragnea într-un comunicat de presă.

Liviu Dragnea a mai precizat că dezbaterea în procedură de urgenţă a OUG 14 decurge din natura actului normativ, nemaifiind necesară o solicitare specială în acest sens.

”Am văzut că unele partide au cerut dezbaterea în procedură de urgenţă a OUG 14. Nu e nevoie de o solicitare expresă pentru acest lucru. Întrucât e vorba de o ordonanţă de urgenţă, ea trebuie dezbătută în regim de urgenţă. Aşa spune Constituţia României la art. 115, alin. 5. Ceea ce solicit eu este ca această procedură de urgenţă să fie parcursă în cel mai scurt timp permis de regulament, astfel încât Parlamentul să voteze pentru abrogarea Ordonanţei 13 şi să trimită rapid legea spre promulgare”, a mai scris preşedintele Camerei Deputaţilor.

La presiunea străzii, Guvernul a adoptat pe 5 februarie ordonanţa de urgenţă nr. 14/2017 privind abrogarea Ordonanţei de urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea codurilor penale.

Actul normativ a fost publicat, în aceeaşi, zi în Monitorul Oficial.

USR a cerut încă de luni dezbaterea în regim de urgenţă a OUG 14, dar parlamentarii puterii nu au acordat atenție acestei solicitări.