Invitat într-o dezbatere tv, liderul social-democrat Liviu Dragnea a sugerat că masivele proteste de stradă din Bucureşti arată o “organizare profesionistă”.
Fruntaşul PSD, către care s-au îndreptat multe dintre scandările şi mesajele manifestanţilor în ultimele zile, s-ar fi numărat printre beneficiarii controversatului plan al guvernului de a modifica în grabă legislaţia penală, redefinind unele infraţiuni asociate corupţiei.
Sub presiunea străzii, executivul a abrogat ordonanţa de urgenţă 13/2017.
”Ordonanţa a fost doar un pretext al celor care au incitat lumea de bună credinţă să iasă în stradă prin deinformare. Miza a fost ca PSD-ul să fie sfâşiat şi divizat (…) Este un miting politic. Oameni aduşi în autobuze, cu trenuri, arată organizare, nu un miting spontan”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor.
Liviu Dragnea a admis că există oameni care participă la demonstraţii “din convingere”.
În opinia sa, o eventuală continuare a protestelor antiguvernamentale ar demonstra că acestea sunt parte a unui plan pus la punct după alegerile parlamentare.
”Două manifestaţii egale pot scăpa de sub control şi am putea ajunge în situaţia în care ţara ar fi sfâşiată (…) Fac un apel către toţi românii să fie calmi şi să nu escaladăm aceste proteste. Nimeni dintre actorii politici nu profită din asta! Cine crede că profită se înşeală amarnic”, a adăugat Liviu Dragnea.
Liderul PSD l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis că a contribuit la iniţierea protestelor, cerându-i acestuia să facă un apel la calm. ”Mesajul preşedintelui Iohannis este şi de mine aşteptat. Nu cred că Guvernul a scos oamenii în stradă”, a concluzionat Liviu Dragnea.
Ieri, au continuat protestele antiguvernamentale în ţară şi în diaspora. La Bucureşti, manifestaţia – încheiată după miezul nopţii – a strâns aproape 300.000 de persoane, care au intonat imnul de mai multe ori.
Zeci de mii de protestatari au mărşăluit în alte oraşe ale ţării, dar şi în străinătate. La Bucureşti, manifestaţia – încheiată după miezul nopţii – a strâns aproape 300.000 de persoane, care au intonat imnul de mai multe ori. Zeci de mii de protestatari au mărşăluit în alte oraşe ale ţării, dar şi în străinătate.
În schimb, aproape o mie de persoane, majoritatea vârstnice, şi-au arătat susţinerea faţă de guvern într-un protest organizat în faţa Palatului Cotroceni, acuzându-l pe preşedintele Klaus Iohannis că vrea destablizarea politică a ţării. Liviu Dragnea a negat că PSD şi-ar fi mobilizat admiratorii în stradă, dar crede că manifestaţiile de acest fel se vor extinde în restul ţării.
Anunţând într-o emisiune tv că nu demisionează, Sorin Grindeanu s-a arătat dispus să discute cu şeful statului pentru detensionarea situaţiei. Premierul a precizat că miniştrii Externe şi pentru Afaceri Europene vor explica, la Bruxelles, evoluţiile ultimelor zile tulburi.
Premierul a cerut Ministerului Justiţiei să înceapă dezbateri cu partidele şi societatea civilă pe tema modificării legislaţiei penale, demers asupra căruia insistă.
Soarta lui Florin Iordache la şefia Ministerului Justiţiei – iniţiator al OUG 13/2017 şi al proiectului privind graţierea colectivă – ar urma fi decisă, în zilele următoare, de premier, după cum a anunţat, aseară, Liviu Dragnea.