Liviu Dragnea nu se lasă: liderul PSD susține că va da în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Social-democratul spune că va ataca decizia definitivă prin care i s-a repsins contestația la executare depusă împotriva condamnării primite în dosarul ”Referendumul”.
Procedurile sunt aproape finalizate, a spus Liviu Dragnea.
”Acest demers finalizat, așa cum era de așteptat, cu respingerea contestației, m-a repus în posibilitatea de a face două demersuri la CEDO și la Curtea Europeană de Justiție de la Luxembourg. Acțiunile sunt aproape finalizate și în foarte scurt timp avocații pe care îi am vor depune acțiunile la CEDO”, a declarat Liviu Dragnea.
Amintim, completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația la executare depusă de președintele PSD împotriva condamnării la doi ani închisoare cu suspendare primite în dosarul “Referendumul”.
A fost o cerere extraordinară de atac – avocații săi invocând, între altele, faptul că motivarea condamnării nu a mai fost semnată de Livia Stanciu – președinta completului la data proununțării deciziei.