Confidenţialitate

Liviu Dragnea cere Guvernului să ia o decizie în privința grațierii și a modificării Codului Penal

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat în această seară că a primit mai multe mesaje directe și mult mai multe indirecte de la susținători ai PSD, care ar vrea ca Guvernul să fie lăsat să-și exercite prerogrativele constituționale, pentru că ei au votat acest guvern.

Declarația liderului PSD a fost făcută în contextul protestelor care au avut loc în ultima perioadă împotriva ordonanțelor privind grațierea și modificarea Codului Penal.

Liviu Dragnea a mai spus că “în România nu mai există pedeapsă administrativă. Pentru orice greșeală – la închisoare!”

Referindu-se la intenția de modificare a Codului Penal, Liviu Dragnea a spus: „Ne-am inspirat de la tehnocrați. Si când au modificat ei Codul Penal nu am văzut proteste. ”

Întrebat dacă Guvernul va lua vreo o decizie în această săptămână în privința grațierii și a modificării Codului Penal, Liviu Dragnea a spus că așteaptă o decizie a Guvernului.

Și eu aștept, ca și dumneavoastră. Nu eu conduc guvernul.

Dacă iau decizii proaste, o să răspundă. Dar eu aș dori ca săptămâna viitoare să nu mai vorbim despre a fi sau a nu fi.

Să se decidă săptămâna asta într-un fel.”