Premierul Orban a prezentat, în deschiderea ședinței de guvern, măsurile pe care Executivul le-a pregătit pentru sprijinirea mediului de afaceri, în contextul crizei coronavirusului.
Acesta a menționat că vor fi luate măsuri ce vizează “nu neapărat companiile afectate, ci pe toate”. Totodată, premierul a subliniat că statul trebuie să injecteze bani în economie și să crească investițiile.
Reamintim, ieri, ministrul de Interne anunța că se suspendă activitatea de servire și consum a produselor alimentare la restaurante, cafenele sau alte localuri publice.
Ședința se desfășoară în regim de teleconferință.
Declarațiile premierului:
“Este clar că extinderea epidemiei în Spania a generat această măsură, care din punctul nostru de vedere a fost una absolut necesară, pe care am luat-o exact cum am luat-o, privitoare la zborurile dinspre Italia și înspre Italia.
În urma unei discuții personale cu premierul Ungariei, am fost informat oficial de faptul că se va reglementa situația cu tranzitul în Ungaria. În ceea ce privește transportul de marfă, nu vor mai exista restricții, iar în ceea ce privește transportul de persoane se va permite în fiecare zi derularea lui în convoi, între orele 21 și 5 dimineața.
Transportul, industria Horeca, sunt într-o situație critică. De asemenea, am văzut că inclusiv în domenii economice există decizii care au fost luate, care generează un impact economic negativ.
Astăzi vom adopta un prim set de măsuri pentru a veni în sprijinul companiilor afectate și al angajaților din aceste companii, dar va trebui să urmărim în continuare tot ceea ce se întâmplă în economie.
Sigur că deocamdată măsurile la care ne-am gândit sunt măsuri de a susține financiar de la buget efortul de plată a ceea ce se numește șomajul tehnic.
Am ales această formulă dintr-un motiv foarte important, și anunme că toate companiile afectate funcționau foarte bine. Își desfășurau activitatea în bune condiții, cu plata la timp a taxelor și impozitelor.
Aceste companii, odată ce trece vârful epidemiei, vor avea capacitatea de a relua activitatea în bune condiții și vor avea nevoie de angajații pe care i-au format în timp.
Vom lua măsuri în ceea ce privește asigurarea capitalului de lucru. Aceste măsuri vizează nu neapărat companiile care sunt afectate, ci toate companiile, pentru că noi trebuie să fim cu atenția în egală măsură asupra activităților economice care pot să continue în condiții normale.
Trebuie să injectăm bani în economie. Va trebui să creștem investițiile. Să creștem alocările financiare pentru a susține un program amplu de investiții. Va trebui să luăm măsuri care să permită dezvoltarea companiilor în domenii în care există oportunități de dezvoltare pentru a putea să creeze practic răspuns potrivit la diversele cereri care există pe piața actuală.