Europa FM a organizat o dezbatere pe Educație cu ministrul Educației, cu liderii sindicali Marius Nistor şi Simion Hancescu, cu reprezentantul elevilor Rareș Voicu (vicepreşedinte Consiliul Naţional al Elevilor) şi cu profesorul Marian Staş.
Ministrul Monica Cristina Anisie a declarat că școala trebuie să formeze caractere, să contribuie la realizarea tinerilor în parcursul lor în viață, iar schimbarea sistemului educațional trebuie să înceapă cu profesorii.
Anisie a spus că de anul viitor vor fi introduse în universități locuri bugetate la masterele didactice.
Rareș Voicu menționează că nu ar trebui blamați anumiți actori ai sistemului educațional pentru rezultatele dezastruoase de la testele PISA, dar că după publicarea rezultatelor sindicatele au acuzat elevii că nu vor să învețe.
“Dacă vrem o colaborare reală, sindicatele ar trebui să știe că trebuie să își asume nu neapărat vina, ci responsabilitatea. Vocația didactică este esențială. Este nevoie de o consiliere acordată elevilor pentru a se putea orienta în carieră”.
Ministrul Educației a început discuția prin a menționa că primul pas pentru reformarea sistemului de învățământ ar fi o schimbare legată de legea care reduce numărul de ore: “Putem schimba și perspectiva în care trebuie privită didactica. Trebuie să putem realiza programe școlare legate de viața reală. La fel trebuie să formăm și profesorii, să se adapteze la cerințele actuale ale societății”.
“Școala nu este neapărat îmbătrânită, ci este orientată pe conținut. Ar trebui ca școala să fie orientată pe dezvoltarea de competențe”, a completat Monica Anisie.
Marius Nistor, reprezentantul sindicatelor, este de părere că și Ministerul Finanțelor joacă un rol important în reformarea sistemului educațional: “Ar trebui să fie prezenți aici și alte oficialități, de exemplu ministrul Finanțelor. Ministerul de Finanțe este cel care decide câți bani se alocă fiecărui domeniu în parte. Avem nevoie de declarații constante și asumări clare. Trebuie să investim banii în resursa umană, și nu mă refer la salarii”.
Nistor a mai adăugat că este necesar un master didactic pentru profesori, pentru cei care au vocație. “S-a dat vina pe sindicate că nu s-a implementat această măsură, că am fost împotriva acesteia. Dimpotrivă, noi susținem această măsură.
Trebuie găsite acele unități unde se poate pilota un sistem reformat complet. Prin această pilotare arătăm profesorilor să nu se teamă de schimbare. Dacă vii cu metode noi de predare, stimulezi cadrele didactice să-și capaciteze interesul pentru acele modificări”.
Monica Anisie i-a răspuns lui Nistor și a declarat că deja există în testare masterul didactic. “Este momentan în testare, deoarece nu există o prezentare clară despre cum ar trebui desfășurat acest master. De anul viitor vom avea însă locuri bugetate la masterele didactice. Termenul aplicării masterului didactic a fost tot timpul prorogat. Acum trebuie ca lucrurile să se așeze. Trebuie să plecăm de la o formare inițială a profesorului.”
Simion Hancescu a spus că programa este “anormal de încărcată”: I-am lăsat pe unii să facă testări pe elevi și să încarce programa. Nu degeaba un elev de clasa a VI-a, care merge în Marea Britanie, va intra direct în clasa a VIII-a acolo.
Rareș Voicu a spus că în cadrul Consiliului Elevilor primește sesizări de la mulți elevi din țară despre abuzurile profesorilor. “Cred că profesorii, la bază au intenții bune, însă de multe ori primim observații despre cadrele didactice care comit de multe ori chiar abuzuri. Este important ca transparența despre care vorbim să meargă până în sala de clasă”. Rareș a adăugat că în cadrul inspecțiilor se pregătesc fișe de lucru, elevilor li se spune să stea cuminți, iar “orele sunt oarecum regizate, comuniste.”
Profesorul Marian Staș, într-o intervenție în dezbatere, a menționat că profesorii se comportă duplicitar pentru “a păcăli meseria”, având în vedere programa încărcată și dezechilibrul puternic între ore. Acesta a pledat în favoarea unei licențe obligatorii pentru profesia didactică, spunând că trebuie transformată curiculă, formați profesorii și reformate instituțiile din Educație”.
“Este obligatoriu un proiect de reformare instituțională. Inspecțiile școlare sunt necesare, dar inspectoratele nu sunt. Nu vrem inspectorate transformate în sinecuri politice. Vrem, de pildă, un registru de inspectori autorizați care să nu fie subordonat furnizorului de educație. Când avem nevoie de audit, apelăm la surse externe. Trebuie să transformăm curicula, să formăm profesorii și să reformăm instituțiile din educație”, a declarat profesorul Marian Staș.
Hancescu i-a răspuns profesorului Staș despre problema inspectoratelor: “Inspectorii vin la școală, cer câteva hârtii, beau o cafea, apoi constatăm că rata de promovare este extrem de mică. Inspecția trebuie să se facă direct la clasă, nu să intre inspectorul în contact cu directorul”.
Reprezentantul Consiliului Elevilor a concluzionat discuția spunând că “Avem idei bune, dar mai e mult până departe”.
Spune că întregul sistem se lovește de superficialitate și rezistență când vine vorba de schimbare, făcând referire la “zecile de caiete pe care elevii le învață pentru Bacalaureat și la anii de școală care nu le oferă elevilor competențele pentru a ieși în societate”.