Pe litoral va fi un sezon estival altfel, spun operatorii din turism.
Deschiderea oficială a fost amânată din cauza restricțiilor din ordonanțele militare.
De aceea, deși multe hoteluri din stațiuni sunt deschise, nu au turiști. Și nu se știe dacă rezervările pentru lunile mai și iunie rămân în picioare. Cresc însă solicitările pentru vârful sezonului estival, spune Ștefan Necula, reprezentantul unei agenții de turism:
“Sunt rezervări destul de multe. Dat fiind faptul că pentru perioada de sezon nu avem restricții de deplasare, rezervările sunt menținute iar hotelierii sunt pregătiți să aștepte turiștii.”
Hotelierii susțin că tarifele de cazare vor fi la nivelul celor de anul trecut.
Însă măsurile suplimentare pe care le vor lua pentru siguranța turiștilor vor costa ceva.
Totul se schimbă, inclusiv activitatea salvamarilor, spune Gabriel Bălan, președintele Asociației Scafandrilor și Salvamarilor:
“Primul ajutor: fără intervenție gură la gură. Avem echipamente speciale de oxigen, dar vom fi acolo, primii. Asta este, astea sunt condițiile, ni le asumăm.”
Va fi un sezon estival atipic. Ce nu se știe, deocamdată, e cum vor reuși autoritățile să aplice distanțarea socială când stațiunile de pe litoral vor fi pline.