Confidenţialitate

Lista stranierilor pentru meciul cu Irlanda de Nord

Anghel Iordănescu a anunțat cei 16 jucători din străinătate care au primit convocări de principiu pentru partida cu Irlanda de Nord programată luna viitoare în preliminariile Euro 2016.

Atacantul Cordobei, Florin Andone, se află în continuare în vederile selecționerului iar Costel Pantilimon a fost și el trecut pe listă, alături de Ciprian Tătărușanu, chiar dacă deocamdată portarul lui Sunderland este accidentat.

Au mai fost nominalizați Raț, Chiricheș, Gardoș, Dragoș Grigore, Moți și Mățel pentru postul de fundaș, mijlocașii Maxim, Hoban, Torje, Bicfalvi și Sînmărtean, plus atacanții Bogdan Stancu și Keșeru.

Meciul de la Belfast se joacă la 13 iunie. După cinci etape din campania pentru Euro, România a acumulat 13 puncte și este lider în grupa F, urmată la o lungime de Irlanda de Nord.