Ministerul Justiției a publicat, pe pagina sa de internet, lista persoanelor care au vizitat arhiva Serviciului Independent pentru Protectie și Anticorupție (SIPA), fostul serviciu secret al instituției.
Sunt dezvăluite 22 vizite. Cea dintâi a avut loc la 1 iunie 2007.
Cel mai probabil, din cauza numărului mare de accesări, site-ul a devenit temporar inaccesibil.
Demersul lui Tudorel Toader era aşteptat de opinia publică.
Recent, patronul cotidianului ‘Evenimentul Zilei’, Dan Andronic, sugera că documente din arhiva SIPA au fost sustrase și folosite pentru şantajarea unor magistraţi.
Procesele verbale despre aceste vizite vor fi desecretizate.
Sunt așteptate clarificări suplimentare.
Creat în februarie 1990, serviciul a fost desființat în 2006, din ordinului ministrului Justiției de la acea vreme, Monica Macovei.
Arhiva SIPA este găzduită de Administraţia Penitenciarelor.
În informarea semnată de ministrul Tudorel Toader se scrie:
După desființarea arhivei, un număr de 22 de „vizite” au fost consemnate în 22 procese verbale întocmite „cu ocazia sigilării/desigilării spațiilor în care a fost depozitată arhiva”.
Cele 22 procese verbale consemnează data vizitei, Ordinul ministrului justiției prin care a fost permis accesul în arhivă, componența comisiei, semnătura membrilor comisiei, precum și mențiunea „După verificarea și inspectarea stării documentelor în vederea desfășurării pe viitor a lucrărilor comisiei s-a procedat la sigilarea ferestrelor, resigilarea ușilor celor două camere precum și a ușii de acces la acestea”, indicându-se și numărul sigiliului folosit.
01.06.2007
- Iosif Marius
- Bura Vasilica
- Scântei Laura-Iulia
- Mânzală Dănuț-Marian
- Tiliban Nicolae
06.06.2007
- Iosif Marius
- Bura Vasilica
- Armean Doina
- Scântei Laura-Iulia
- Mânzală Dănuț-Marian
- Tiliban Nicolae
14.06.2007
- Iosif Marius
- Bura Vasilica
- Armean Doina
- Istrati Andreea
- Mânzală Dănuț-Marian
- Tiliban Nicolae
20.06.2007
- Iosif Marius
- Bura Vasilica
- Armean Doina
- Istrati Andreea
- Scântei Lura-Iulia
- Mânzală Dănuț-Marian
- Tiliban Nicolae
28.06.2007
- Iosif Marius
- Bura Vasilica
- Scântei Lura-Iulia
- Mânzală Dănuț-Marian
- Istrati Andreea
- Tiliban Nicolae
05.07.2007
- Iosif Marius
- Bura Vasilica
- Scântei Laura-Iuliana
- Mânzală Dănuț-Marian
- Istrati Andreea
- Tiliban Nicolae
13.07.2007
- Iosif Marius
- Bura Vasilica
- Armean Doina
- Istrati Andreea
- Mânzală Dănuț-Marian
- Tiliban Nicolae
20.07.2007
- Iosif Marius
- Armean Doina
- Mânzală Dănuț-Marian
- Tiliban Nicolae
01.08.2007
- Armean Doina
- Scântei Lura-Iulia
- Mânzală Dănuț-Marian
- Tiliban Nicolae
31.08.2007
- Iosif Marius
- Scântei Lura-Iulia
- Georgescu Horia
- Tiliban Nicolae
07.09.2007
- Bura Vasilica
- Armean Doina
- Georgescu Horia
- Istrati Andreea
- Tiliban Nicolae
14.09.2007
- Bura Vasilica
- Armean Doina
- Istrati Andreea
- Mânzală Dănuț-Marian
- Tiliban Nicolae
04.10.2007
- Ungureanu Tiberiu
- Popescu Marian-Cornel
- Iosif Marius
- Fîntână Eugen-Mihai
- Tiliban Nicolae
- Căruntu Constantin
02.11.2007
- Iosif Marius
- Georgescu Horia
- Istrati Andreea
- Tiliban Nicolae
05.11.2007
- Iosif Marius
- Georgescu Horia
- Istrati Andreea
- Tiliban Nicolae
09.11.2007
- Iosif Marius
- Georgescu Horia
- Bura Vasilica
- Armean Doina
- Istrati Andreea
- Scântei Lura-Iulia
- Tiliban Nicolae
28.11.2007
- Iosif Marius
- Georgescu Horia
- Istrati Andreea
- Ignuță Valentin
05.12.2007
- Iosif Marius
- Bura Vasilica
- Georgescu Horia
- Boboc Monica
- Istrati Andreea
- Mânzală Dănuț-Marian
- Ignuță Valentin
- Ungur Florian
24.01.2008
- Iosif Marius
- Ungureanu Tiberiu
- Popescu Marian-Cornel
- Oană Iuliu-Maximilian
- Radu Mihaela
- Postelnicu Ionel
- Tiliban Nicolae
10.04.2008
- Iosif Marius
- Scântei Iulia
- Georgescu Horia
- Răduță Cornel
- Ungureanu Tiberiu
- Tiliban Nicolae
22.04.2008
- Iosif Marius
- George David
- Iulian Spînu
- Tiliban Nicolae
13.12.2013
- Andronache Florian-Teodor
- Ștef Marius
- Oltenaș Adrian
- Tiliban Nicolae
II
În condițiile legii se va proceda la desecretizarea Rapoartelor cu nr. 0097/17.04.2008( semnat de către Iosif Marius, Scântei Laura Iuliana și Georgescu Horia), respectiv nr. 0096/ 17.04.2008(semnat de către Iosif Marius, Scântei Laura Iuliana, Georgescu Horia, Boboc Monica și Mânzală Dan), prin care „Comisia a identificat nereguli cu privire la evidența, păstrarea, procesarea, multiplicarea și distrugerea informațiilor secrete de stat, în contradicție cu prevederile HG 585/2002”.
III
În aceleași condiții vor fi desecretizate și procesele verbale întocmite de către comisiile din care au făcut parte:
- Claudiu Octavian Secașiu
- Marius Oprea
- Cristian Danileț
- Doru Dobocan
- Florian Ungur (numiți prin Ordinul MJ nr.790 din 20.03.2006)
- Paul Dumitriu, numit prin Ordinul MJ nr. 185 din 19.01.2007
- Iosif Marius
- Bura Vasilica Mihaela
- Scântei Laura Iuliana
- Oltean Sorin
- Mânzală Dănuț Marian (numiți prin Ordinul MJ nr. 1348 din 31.05.2007)
- Georgescu Horia, numit prin Ordin MJ nr.2175 din 27.08.2007
- Istrati Andreea, numită prin Ordinul MJ nr. 1489 din 11.03.2007
- Scântei Laura Iuliana, numită prin Ordinul MJ nr. 1348 din 31.05.2007
- Mocuța Gheorghe
- Dorel Fronea
- Boboc Monica
- George David
- Iosif Marius
- Doina Armean
- Mânzală Dănuț Marian
- Spânu Iulian (numiți prin Ordinul MJ nr. 1130 din 15.04.2008)
- Tănăsescu Gabriel
- Ragea Radu Constantin
- Ungureanu Tiberiu Firinel (numiți prin Ordinul MJ nr. 1823 din.30.06.2008)
IV
Din documentele pe care le deținem nu rezultă activitățile desfășurate în 2006.
București, 25 mai 2016
Ministrul Justiției
Prof.univ.dr. Tudorel TOADER
Știrea se actualizează