Lionel Messi este pe picior de plecare de la PSG. Contractul argentinianului cu echipa pariziană expiră la vară, iar contidianul L’Équipe anunță că înțelegerea nu va mai fi prelungită. De vină ar fi salariul uriaș al campionului mondial. În schimb, Barcelona confirmă că îl vrea înapoi pe Messi.
Messi nu trece printr-o perioadă tocmai bună la Paris, iar din vară s-ar putea despărți de clubul francez.
După ce duminică seara a fost huiduit și fluierat de fanii lui PSG, acum a apărut și informația conform căreia salariul lui Messi ar putea fi redus de șeicii lui PSG cu 75%, astfel încât echipa să poată respecta regula fair-play-ului financiar.
În prezent, campionul mondial câștigă peste 40 de milioane de euro în Franța.
Din acest motiv, scrie contidianul L’Équipe, Lionel Messi va pleca de la Paris peste trei luni, când îi expiră contractul actual.
Atacantul de 35 de ani s-ar putea întoarce la Barcelona, acolo unde a scris istorie.
Într-o declarație oferită jurnalistului sportiv Fabrizio Romano, vicepreședintele Barcelonei, Rafa Yuste, a confirmat discuții purtate cu agenții lui Messi pentru revenirea argentinianului pe Camp Nou.
Foto: Shutterstock
Citește și: Tenis: Jucătorii din Rusia și Belarus vor putea participa la turnelul de la Wimbledon cu o condiție