Toți elevii de gimnaziu și liceu care au medii generale peste 9.50 și primii 30% dintr-o clasă primesc burse de merit, afirmă ministrul Educației la Europa FM.
Noul criteriu va fi inclus într-un ordin de ministru, spune Ligia Deca. Bursa de merit ajunge la 450 de lei pe lună, mai spune ministrul pentru știrile Europa FM.
” Bursele de merit se vor acorda conform prevederilor din legea 198/2023 pentru minimum 30% dintre elevii fiecărei clase. În plus, având în vedere dezbaterile publice avute și contribuțiile primite în procesul de consultare , am decis ca, în cazul în care sunt elevi care au media peste 9.50 în anul anterior, care nu intră în acest procent de 30% de la nivelul fiecărei clase, vor primi și aceștia bursă de merit” spune ministrul Educației, Ligia Deca.
Modul inițial de acordare a burselor de merit a generat dezbateri aprinse în spațiul public. Asta pentru că, dacă bursele se acordau exclusiv după criteriul primelor cele mai bune 30% de medii din fiecare clasă, de ele ar fi beneficiat și elevii cu medii mai mici de 9.00, de exemplu. Situația se schimba în cazul claselor de elită unde elevii cu medii de 9.50 ar fi riscat să nu primească bursa de merit pentru că nu se încadrau în procentul primilor 30% de elevi.
Noua lege a educației a eliminat bursa de studiu care se acorda celor cu medii de cel puțin 7.50. Elevii pot primi burse de excelență olimpică, burse de merit, sociale sau tehnologice, în cazul celor care urmează studii profesionale sau duale. O bursă specială, de 700 de lei lunar, se va acorda mamelor minore pentru a le susține să-și continue studiile.
Sursa foto: INQUAM Photos / Octav Ganea