Confidenţialitate

Ligia Deca: Nu suntem în situația de a amâna calendarul de examene anunțat, cu excepția evaluării de la clasa a VI-a

Ministrul Educației și ministrul Muncii au ieșit la declarații după sesiune de negocieri dintre Guvern și sindicatele din Educație. „Doamna ministru va pleca către Guvern pentru a prezenta într-un material succint ce am discutat azi aici”. Ligia Deca a transmis că nu va exista nicio amânare a calendarului de examene anunțat, singura amânare fiind evaluarea de la clasa a VI-a.

„Urmând ca indiferent de zi, oră să continuăm discuțiile”, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi.

„În acest moment nu suntem în situația în care temporizăm în vreun fel calendarul de examene anunțat. singurul lucru a fost amânarea evaluării pentru clasa a VI-a, evaluarea sistemică”, a transmis Ligia Deca după negocierile cu sindicatele din Educație.

„A început azi înscrierea la Bacalaureat și continuă până pe 7 iunie. Unitățile de învățământ care au resursa umană necesară pentru înscrierea la Bacalaureat, acest lucru se desfășoară”, a spus ministrul Educației.

Niciun elev nu va rămâne cu situația școlară neîncheiată, a mai spus ministrul Educație.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Greva din Educație continuă. Marius Nistor: Este obligația președintelui să intervină într-un moment cheie. Mâine, după 16:30, suntem dispuși să ne întâlnim