FCSB s-a impus pe terenul Universității Craiova, scor 3-2 (2-1), duminică seara, într-un meci din etapa a 17-a a Ligii I de fotbal.
Oltenii au deschis scorul prin Andrei Ivan (’13, penalty), după un fault comis de Iulian Cristea asupra lui Elvir Koljic, notează Agerpres.
FCSB a egalat imediat, prin Andrei Dumiter (’17), care a reluat cu capul recentrarea lui Cristea, la o serie de ezitări ale apărării echipei gazdă. Vicecampioana a intrat la pauză în avantaj, prin golul marcat de Adrian Şut (’39), la o nouă serie de erori ale defensivei craiovene. Echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf a egalat în repriza secundă, prin Alexandru Cîmpanu (’57), bine servit de Dan Nistor. Oaspeţii au dat lovitura în ultimele minute ale meciului, prin Andrei Cordea (’90+1), cu un şut cu efect din marginea careului.
Universitatea a suferit a treia sa înfrângere consecutivă în campionat. FCSB este neînvinsă de zece etape, în care are nouă victorii şi un egal.
În tur, FCSB s-a impus cu 4-1.