În ultimul meci al etapei a 11-a a Ligii 1, FCSB a învins Gaz Metan Mediaş, luni seară, scor 3-2.
Golul victoriei a fost marcat de Sergiu Buş, din penalti, în minutul 90 al partidei.
FCSB a deschis scorul prin Darius Olaru (’11), fost jucător la Gaz Metan, din centrarea lui Olimpiu Moruţan. 5 minute mai târziu, medieşenii au egalat prin Ronaldo Deaconu (16), dintr-un penalty obţinut de Luis Niţu, care a fost schimbat imediat după aceea, notează Agerpres.
Olaru (’32) a reuşit dubla din centrarea lui Florin Tănase. Gaz Metan a restabilit egalitatea prin portughezul Ricardo Valente (’60), lansat excelent de Dumitru Cardoso, după o preluare de efect cu dreptul şi şut cu stângul printre picioarele lui Valentin Creţu.
FCSB a obţinut victoria dintr-un penalty contestat de gazde, acordat de Sebastian Colţescu în urma unui duel între Mihai Butean şi Octavian Popescu. Sergiu Buş, şi el fost jucător la Gaz Metan, a transformat penalty-ul (’90) şi a adus victoria oaspeţilor.