Confidenţialitate

Liderul sindicaliștilor TAROM: „Un director are salariul de 17.000 lei net, 800 de angajați sub 3.000 lei. Credeți că angajații sunt mulțumiți?” | AUDIO

Marți, la ora 14.00, are loc ultima rundă de negocieri între Sindicatele de la compania TAROM și administrația sociatății de transport aerian. Luni noapte, angajații Tarom au protestat însă singura cursă TAROM prevăzută în intervalul  acțiunii sindicale a avut loc.

Liderul Sindicatului Unit TAROM, Narcis Pașcu, a declarat marți dimineață, la Europa FM, că majoritatea salariatilor au salariul minim sau puțin peste, încă din 2008, așa că pricipala revendicare este creșterea bugetului de salarii cu 35%:

„Un director al companiei TAROM are undeva la 17.000 lei net iar un angajat care intră în compania TAROM are 2.550 lei brut. Vă pot spune că la nivelul companiei TAROM în acest moment avem 430 de salariați din cei 1.230 care sunt plătiți cu 2.550 de lei brut și mai avem un nivel de 400 de salariați care au un nivel de salariu între 2.200 de lei și 2.900 – 3.000 de lei net. Credeți dumneavoastră că cei 800 de salariați care au același salariu din anul 2008 pot fi mulțumiți acum când rata inflației este la nivelul de 15%?”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Dacă cele două părți nu se vor înțelege, angajații TAROM ar putea intra în grevă la începutul lunii septembrie, mai spune liderul Sindicatului Unit TAROM, Narcis Pașcu:

„Noi avem posibilitatea legală să notificăm compania și o vom notifica urmând ca în următoarele două zile să notificăm și Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov pentru apariția conflictului de muncă la compania TAROM. După pașii legali care ar urma să fie în următoarele 7 zile, undeva să zicem în 2-3-4 septembrie ar putea avea loc prima grevă de avertisment, dar noi nu ne dorim acest lucru.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Anul trecut, Ministerul Transporturilor a înaintat Comisiei Europene un plan de restructurare a TAROM, plan ce prevede reînnoirea flotei și reducerea cheltuielilor.

Planul a fost realizat de o mare companie de consultanță, dar nu este acceptat de sindicate pentru ca ar duce la falimetul TAROM, adaugă liderul sindical:

„Acest consultant începând cu 1 decembrie a propus închiderea unor rute istorice: Londra, Barcelona, Viena, Praga, lucruri care ar conduce clar către scoaterea companiei TAROM de pe piață. Cum puteți dumneavoastră să considerați o companie națională TAROM cu 7 curse externe și 7 curse interne și 14 avioane începând de la anul? O companie care este în pragul falimentului.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Narcis Pașcu spune că situația TAROM este dificilă din cauză că miniștrii au pus la conducere oameni politici care nu s-au priceput la aviație:

„Credeți că aceste datorii sunt făcute de angajații companiei TAROM? Aceste datorii istorice sunt datorate managementului de sector, sunt datorate managementului pus politic la TAROM. Cei care ne-au condus în ultimii 25-30 de ani au fost niște neica nimeni care au condus această companie fărăp să aibă pregătire absolut deloc pe nivel comercial și pe nivel de aviație, am avut și 4-5 conduceri într-un an.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: Greva TAROM va agrava și mai mult situația companiei, spune ministrul Transporturilor. „Știu care este nivelul de salarizare” | AUDIO

Foto: Shutterstock