Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, vrea ca Parlamentul să adopte un mandat-cadru pe care președintele Klaus Iohahnis să-l primească pentru summitul de la Sibiu, din 9 mai.
Este vorba despre reuniunea liderilor Uniunii Europene la care este de așteptat să fie trasat drumul pe care va merge mai departe, blocul comunitar.
Într-un comunicat postat pe pagina Senatului, președintele instituției scrie că acest mandat trebuie să conțină citez, “interesele naționale în etapa de recalibrare a UE și pe baza cărora Guvernul României să construiască alianțe pentru obținerea sprijinului necesar.”
Totodată, Tăriceanu îl acuză pe Iohannis că la ceremonia de semnare a noului Tratat de cooperare și integrare franco-german, președintele a demonstrat “o înțelegere de vasal necondiționat din Estul Europei”.