„Un schimb de Ministere nu este o abordare serioasă”, sunt precizările făcute de liderul PSD după ce în presa centrală a apărut scenariul potrivit căruia PSD vrea să schimbe Ministerul Apărării cu cel al Energiei – aflat la PNL. Marcel Ciolacu spune că social democrații vor veni „curând” cu o propunere pentru Ministerul Apărării. De cealaltă parte, PNL este în așteaptare.
După demisie lui Vasile Dîncu de la vârful Ministerului Apărării – liderii Coaliției s-au întâlnit aseară într-o ședință la Vila Lac. PSD și-ar fi dorit o „rocadă” între Ministere. Social-democrații să preia Ministerul Energiei, iar la PNL să revină Ministerul Apărării, potrivit unor surse politice citate de presa centrală.
Marcel Ciolacu: Un troc nu este o abordare serioasă
Acum, liderul Marcel Ciolacu spune că acest schimb nu este o idee bună.
„Nu consider că este o abordare serioasă un eventual troc, dar are loc o discuție în Coaliție”, a spus Marcel Ciolacu.
În ultimele zile, mai multe voci de la PNL le-au cerut colegilor de Coaliție să se grăbească cu viitorul nume pentru apărare. Cum le răspunde liderul PSD?
„Întotdeauna trebuie să existe Nea Ion de la Raion, dar asta nu înseamnă că eu trebuie să-i răspund”, a mai spus Ciolacu.
Alina Gorghiu: Nu s-a discutat despre o schimbare de portofoliu
De cealaltă parte, PNL așteaptă propunere și susține că nu poate fi vorba de un schimb de Ministere.
„Nu, nu s-a discutat despre niciun fel de schimbare a acestui portofoliu cu alt portofoliu de la Partidul Național Liberal”, a spus Alina Gorghiu, președintele interimar al Senatului.
În acest moment, Ministerul Apărării este condus de premierul Nicolae Ciucă, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea